HAPPY NEW YEAR 2012!!!

Another year has passed...

It seems it passed so quickly though ...

But...

There's a new year knocking!

And I wish you that the year to come

Will be better

Full of hapiness

To  enjoy 

All in good health!

Happy New Year 2012!

LA MULTI ANI 2012!!!

A mai trecut inca un an...
A mai trecut un an si parca a trecut mai repede...
Vine un an nou!
Si va urez ca nul ce vine
Sa fie mai bun
Mai frumos
Plin de bucurii
De care sa va bucurati
In maxima sanatate!
La multi ani 2012!!!

TRECUT-AU ANII RABDARII

Atasata fara speranta de dorinta animalica de a avea posesiuni materiale si satisfacerea poftelor alimentate de instictele primare, mediocritatea este neobosita in a da din coate... Este galagioasa, ca tiganul care, atunci cand este prins cu mata in sac incepe sa tipe ca din gura de sarpe din spatele pirandei ce se preface ca lesina in timp ce tine un puradel in brate...

Detasarea de material, visarea, curajul de a incerca lucruri inedite ii sunt necunoscute mediocrului... Uneori am senzatia ca de fapt mediocritatea isi are obarsia in TEAMA. Teama de a nu fi suficient de bun intr-o competitie corecta cu cei din jur. Teama de a fi diferit. Teama de a nu fi invins ultimativ. Si daca cercetez un pic mai adanc, aceasta teama izvoaraste din lipsa de incredere in fortele proprii...

Neincredere in fortele proprii... Romanii au fost siliti vreme de zeci de ani sa accepte superioritatea mediocritatii, care, prin forta si teroare, a cerut imperios sa fie ridicata in slavi... Mediocritatea a creat stiintific, conform materialismului dialectic, un mediu in care descurajarea initiativei originale este litera de lege...Si cumva, parca ne-am obisnuit asa... Ba inca nu putem concepe lucrurile in alt fel...

Numai asa se poate explica faptul ca nulitati precum Crin Antonescu sau Victor Ponta isi permit sa se erijeze in lideri... La fel precum doar asa poate fi explicat faptul ca intr-o Romanie pe care eu nu o mai recunosc au ajuns curvele si manelistii sa dea autografe in timp ce talentele reale sunt din ce in ce mai marginalizate...

Orice realizare in tara mea de origine necesita efort cel putin dublu fata de efortul ce trebuie sa il depui ca sa obtii aceleasi rezultate intr-o societate ce s-a dezvoltat normal, nealterata de hidosenii precum socialismul stiintific si  omul multilateral trambitat de emanatia teoriilor "revolutionare" ale lui Marx, Engels si Lenin...

Citeam un articol de pe un site ce il accesez doar ca sa stric petrecerea si dezmatul minciunilor spuse cu tupeu de sustinatori ai USL ca Romania are nevoie de un lider. Sunt de acord cu ideea. Insa acest lider nu poate fi in nici un caz un personaj ce a fost scolit sau s-a aliat cu Ion Iliescu si "baietii destepti" care si-au propus in 1989 sa faca din Romania feuda lor proprie...

Ultimativ, liderii unui popor sunt oglinda poporului insusi... De aceea orice schimbare ne-am dori trebuie sa inceapa cu noi insine... Si in fond ce este atat de greu in a spune lucrurilor pe nume, in a apara adevarul si logica simpla a bunului simt elementar?!! Ne nastem toti cu aceeasi sansa. Ne nastem toti cu posibilitatea de a fi sau a nu fi mai mult... Alegerea ne apartine.

Problema apare insa atunci cand, desi suntem constienti ca aptitudinile si pregatirea noastra nu ne califica pentru a avea acces la o anumita pozitie in cadrul social general, incercam sa ocolim sau sa strambam sistemele de referinta, falsificandu-le grosolan sau construindu-ne o imagine falsa pentru ca sa putem insela vigilenta celor din jur...

Nimic de zis, si cei din jurul mincinosului au o vina pentru ca se lasa vrajiti de stralucirea ambalajului fara sa studieze cu de-amaruntul continutul sau alegem sa trecem cu vederea si sa nu bagam de seama in mod constient... Cred ca din acest punct de vedere ne facem vinovati cu totii... Chiar si eu, pana de curand, ascuns in spatele scuzei numite bun-simt, devenisem un spectator. Contemplam in loc sa actionez... 

Acest lucru insa nu se va mai intampla, indiferent de consecinte, pentru ca tot contempland am realizat intr-o zi ca am imbatranit asteptand ca multi altii sa se faca bine sau ca sa se trezeasca... Si, tot asteptand asa, i-am lasat sa faca alegeri si pentru mine. Alegeri cu care de cele mai multe ori nu am fost de acord. Dar am tacut. Ca sa nu jignesc vezi-doamne pe nimeni...

Stau acum si ma intreb: la ce mi-a folosit, in fara faptului ca am lasat timpul sa se scurga fara folos?!! Ba inca mai mult: La ce mi-ar folosi sa persist in aceasta eroare?!!

SCREENSAVER MODE...

Nu am chef sa scriu despre lucruri importante... In acest moment mi-ar place sa palavragesc despre vrute si nevrute... Sa bat apa in piua... Asa, de pamplezir... Incordarea, fie ea si in scris, poate deveni extrem de solicitanta si chiar te oboseste...

Astept deci sa mi se mai racoreasca un pic cafeaua in cana... Nu in ceasca... In cana... Astept sa vad daca astazi ploua sau nu... De obicei pe aici, pe la marginile insulei nu ploua chiar daca este innorat... Norii se strang de fapt in jurul vulcanului si acolo isi fac de cap... Uneori, la doi trei kilometri mai catre centrul insulei ploua, in timp ce aici, pe malul oceanului este un soare arzator...

Se anunta o zi frumoasa... Singurul lucru ce ma deprima este ca si astazi voi merge la job. Tocmai am realizat ce am scris... Sunt un carcotas... De parca m-as duce sa dau la sapa... Va fi o zi frumoasa... Una din ultimele zile ale lui 2011... V-as spune de pe acum "La multi ani", dar mai avem doua zile si cred ca ma voi mai aseza la tastatura...

Va las acum cu ale voastre... Ma duc sa imi iau cafeaua... Tipa la mine cineva... Din cana de cafea... Asa ca trebuyie sa ma duc sa le accesez... Si cana, si cafeaua... Sa nu uitati sa va bucurati de aceasta zi. Si sa nu uitati: atata vreme cat suntem in viata nu exista nici o problema ce nu poate fi rezolvata!

SURAS PENTRU IGNORANTA

Imi place "An Englishman In New-York"... Sting nu este neaparat mereu preferatul meu, dar aceasta piesa imi spune mereu lucruri noi... Ieri, mergand asa, hai-hui cu masina, ca sa rezov probleme, in timp ce ma pierdusem oarecum prin labirintul stradal, ascultam exact aceasta melodie...

Si brusc, cuvintele "It takes a man to suffer ignorance and smile/Be yourself no matter what they say", mi-au bubuit in urechi, de parca le-as fi auzit pentru prima oara... Am tot stat si am gandit la aceste vorbe, cantate aproape suav si melancolic... Sunt si nu sunt de acord cu ele...

Sunt de acord in sensul in care ai nevoie de multa stapanire de sine cand in fata ta apare un urangutan ce vorbeste articulat, si care, simtind instinctiv ca ii esti superior, incepe sa se agite si sa te provoace in fel si chip...

Ma urasc ori de cate ori imi pierd stapanirea de sine in fata unor specimene... Insa, pe de alta parte, cred ca un suras in fata ignorantei ori va intarata animalul, ori il va face sa te urasca si mai tare... Pentru ca ignoranta nu are limite atunci cand este vorba de a apela la tupeu... Ignoranta izvoraste din mediocritate... Sau viceversa?!!

Oricum ar fi, ignorantul nu va putea niciodata sa admire sau sa iti recunoasca meritele... Ale lui realizari, oricat de insignifiante ar fi le va ridica la superlativ, in timp ce calitatile tale evidente le va arunca in derizoriu... Are si o metoda imbatabila de a face acest lucru, pentru ca el stapaneste bascalia ca nimeni altul...

Romanii, in general au adoptat acest stil bascalios chiar si atunci cand nu au nevoie de el, intrucat ii recomanda calitatile personale... Si multi nu realizeaza ca de fapt asta le aduce puncte in minus la valoarea generala... Poate ca sunt eu prea serios... De fapt nu mi-am propus niciodata sa fiu un as in manevrarea glumelor de prost gust facute pe seama unei persoane. Pentru ca nu am avut niciodata nevoie...

De aceea, de cele mai multe ori, nici macar nu stiu cum sa ripostez. Si cand incerc sa o fac, daca incerc, nu imi iese... Si, de obicei, ma irit, spre deliciul provocatorului... Am inceput sa invat, si trebuie sa recunosc faptul ca imi este greu, am inceput sa invat sa zambesc intelegator... Fiecare da ce are, nu?

"An Englishman In New-York¨? Buna piesa!

CUM A UCIS MOS GERILA CRACIUNUL ROMANILOR...

Pana in 1989 tot romanul crestin se bucura de Craciun. Bucurie fireasca. Si ce daca Mos Craciun, inventie de marketing aruncata de atei pentru a umbri sarbatorirea nasterii lui Hristos, devenise, dupa un instructaj ce i se facuse la Moscova, Mos Gerila? Stiam cu totii care este esenta Craciunului...

Toate acum par schimbate... Ne chinuim ca popor sa ne pastram credinta si traditiile... Pentru ca o sleahta de descreierati, a gasit de cuviinta ca in ziua de Craciun sa savarseasca o CRIMA. Au facut-o cu sange rece. Premeditat. Comunistii au promovat ateismul agresiv. Erau ei insisi atei. Multi spun ca nu mai exista comunism... Ca ar fi bun socialismul... Prostii uita ca socialismul, comunismul si ateismul sunt indisolubil legate... Si din acest motiv aceleasi persoane nu numai ca nu le infiereaza dar mai si cred ca este "cool" sa fii ateu... Sau socialist... Sau - de ce nu - comunist... Probabil ca pentru ei o crima in ziua de Craciun este pardonabila... 

Nici un popor nu poarta pe umar aceasta povara, in afara de poporul roman. Si, din 1989 incoace, un popor intreg se imparte in doua tabere si se ia la cearta... Acesta a fost cadoul de Craciun facut atunci de Ion Iliescu si adunatura lui... Ion Iliescu, deghizat in comunist-socialistul Mos Gerila... Pentru el si sleahta ce o conduce, numita acum USL, dezbinarea aceasta a fost intr-adevar timp de douazeci de ani un cadou... Si inca mai este, desi din ce in ce mai palid...

Douazeci de ani in care au imbatranit frumos, rumenindu-si obrajii cu sangele nevinovat scurs in decembrie de atunci. Douazeci de ai in care ne-au ras in nas. Douazeci de ani care au scurs tineretea din noi. Douazeci de ani... Douazeci de ani in care obrajii unui popor intreg s-au scofalcit si colturile gurii s-au strambat in jos, indoite de povara unei vine care apartine altora...

Nu imi amintesc multe lucruri din acel decembrie 1989, dar stiu exact unde eram cand am primit vestea ca Ceausescu a fost executat: holul hotelului Timisoara. Tin minte clar cum simteam ca totusi, nu trebuia facut asa... Tin minte ca am si spus-o cuiva... Incepea sa nu ne mai placa Iliescu. Cel putin la Timisoara.

In acele zile se tragea din toate partile. Si dupa 10 zile de tensiuni se intrase oarecum intr-o stare de normalitate. Atata normalitate incat am vazut o vecina batand covoarele in timp ce fundalul sonor era rupt de cate un pocnet sau o rafala de pocnete...

Viata ne surprinde mereu. Chiar si in fata blocului atunci cand plimbam catelul familiei. Se poate intampla. Pentru mine mine in acea zi de 26 sau de 27 surpriza s-a numit Carolina Salguero, foto-reporter, nascuta in New York, unde locuieste si acum. Cand o masina a oprit in fata blocului si cineva a cerut un vorbitor de limba engleza nu am ezitat nici macar o fractiune de clipa...

Asa am ajuns sa vad multe lucruri pe care altfel nu le-as fi vazut si ulterior sa inteleg lucruri pe care altfel nu le-as fi inteles... Inca nu eram constienti, si nu gandeam intens, la ce blestem atrage asupra noastra asasinarea unui om in ziua de Craciun.

Unui popor intreg i-au fost prezentate in asa fel lucrurile incat sa topaie de fericire... Asta face masina bolsevica atunci cand este la lucru: tranforma realitatea pana cand uratul pare frumos, negrul pare alb si rosul se transforma in roz...

Acum este clar. Ion Iliescu avea un plan. Impreuna cu altii. Nimic nu a fost la voia intamplarii. Nici macar mortii. Cei care au murit au fost treptele pe care s-au cocotat Iliescu si sleahta lui de descreierati ca sa puna mana pe putere. Nu le-a pasat niciodata, decat de ei si de planul lor.

Ziua mortii lui Ceausescu a fost aleasa in mod premeditat ziua de Craciun. Calculul a fost infiorator de cinic: in ziua de Craciun toata lumea isi asuma doar ganduri bune... Executarea in mod bolsevic a lui Ceausescu ar fi intr-un final uitata... 

Astfel, "emanatia" urat mirositoare, aparuta din laturile si mocirla comunista, a transformat Craciunul dintr-o zi a iubirii firesti, neconditionate, intr-o zi in care nu stim incotro sa ne indreptam privirea: in pamant, de rusine, sau catre cer, pentru sarbatoare...

Dupa douazeci si doi de ani va spun:

NU VOM AVEA LINISTE NICIODATA, DACA EI NU PLATESC!
FARA JUMATATI DE MASURA!

CRACIUN FERICIT RELOADED SAU POVESTEA TASTURII...

De fiecare data cand se umfla pipota in mine de mandrie ca sunt destept, Dumnezeu gaseste cu cale sa ma smereasca... Asa se face ca, in Ajun de Craciun, cand am gasit timpul necesar ca sa mai deretic prin casa si sa fac niscai oua umplute ¨a la maman¨, urmare a unei observatii facute cu o seara inainte de un prieten, m-am apucat si sa sterg tastatura plus ecranul note-book.ului din dotare...

Din graba, caci am facut acest lucru de multe ori, am scapat mai mult lichid deasupra tastaturii... Ce a urmat va puteti inchipui... Si uite asa, am ramas eu in Ajun de Craciun fara posibilitatea de a va scrie cate ceva... Cireasa de pe tort insa a venit abia astazi...

Tot vorbind cu rude si cu prieteni am fost sfatuit sa usc tastatura cu foenul... Dar foen de unde?!! Ca mai am par de doua dusuri si o furtuna... Asa ca ce imi trece prin cap?!! Imi vine "geniala" idee de a porni una dintre plitele araguzul electric si cand s-a incins bine am inceput sa plimb mica bijuterie Samsung, de un alb atat de sidefat incat mi-e rusine, deasupra plitei incinse... Incinse da...

Atat de incinsa incat dupa cateva secunde, cand am intors computerul cu fata catre mine m-am albit brusc si eu ca si ordinatorul meu... Si tot brusc am simtit un gol in stomac... Tocmai imi facusem tastatura valuri... Se topise. Adevarat, doar pe alocuri... A trebuit sa iau o decizie rapida. Am dat fuguta la un magazin de electronice din zona, unde stiu ca baietii sunt promti si au de toate... Uite asa, nu dupa putine peripetii, in stilu-mi caracteristic, am rezolvat problema, nu insa inainte de a ma usura de o suma relativ frumusica din cont...

Insa va pot scrie! Asa ca ce a fost a fost... Ma relaxez si eu amuzandu-ma la fel ca si voi de toate intamplarile acestea... In plus, am sarbatorit Craciunul impreuna cu o multime de prieteni si cunoscuti... A fost un Craciun frumos... M-am simtit excelent si sper ca si la voi v-ati simtit la fel. Acum vine Revelionul 2012... Eu unul mi-am propus sa imi tin calculatorul departe de apa si surse de caldura extrema... Voi cum stati cu pregatirile?!!

MERRY CHRISTMAS!

Today it is Christmas Eve ... Tomorrow we celebrate the birth of our Lord Jesus Christ. Our Lord. Lord of us all. Christians or atheists,  like it or not, Jesus came for all of us ... How we choose to see this fact it is always up to us. We have the free will, but we must be carefull when using it... For me? Christmas is not about Santa Claus,  even if written with  a "K" ... At Christmas we celebrate the birth of a baby that Providence sent us, and this is an undisputable fact ...

When talking about Christmas say all above. Although it seems incredible, there are people who do not have this information, yet celebrate mechanically, out of habit, even if declared atheists. If you are an atheist then why would you celebrate Christmas instead of  supporting your belief? Out of habit? It should be an ordinary day for you isn`t it? Still celebrate it I say! Just please think about what you really are celebrating...

If you're a Christian mention Christ, for Him we celebrate on Christmas day. That is why Christmas is about family and friends ... This year I will only write messages to my family. I can not write each one of you, because I was blessed with so many friends, but my heart is happy with each of those who offered me their friendship.

I would like to send a Christmas card to each and everyone of my friends, but you are all so many that it would ruin me instantly... I was asking myself what to do and how, to show you all that I really wish you a Merry Christmas  ... So this year I choose this way ... Thank you for tolerating me and forgiving me every time I go a little bit out of the line...

Enjoy this holiday wholehearted with your families and have a Merry Christmas!

CRACIUN FERICIT

Astazi este Ajunul... Maine sarbatorim nasterea Domnului nostru Isus Hristos. Al Domnului nostru. Al tuturora. Crestini sau atei, ca va place sau nu, faptul nu poate fi schimbat... Isus a venit pentru noi toti... Ca unii vor sa fie salvati iar altii nu, este o optiune ce tine de liberul arbitru, care, in treacat fie spus trebuie folosit cu intelepciune si nu ca o scuza... Craciunul nu este despre Mos Gerila, Mos Craciun sau Santa Claus, chiar daca cel din urma este scris cu "K"... De Craciun sarbatorim nasterea unui prunc trimis in dar noua de Providenta...

Cand vorbiti despre Craciun sa spuneti asta tuturor. Chiar daca vi se pare incredibil, sunt oameni care nu au aceasta informatie, si totusi sarbatoresc mecanic, din obisnuinta, chiar daca se declara atei. Daca esti ateu atunci de ce sarbatoresti Craciunul? Du-te la serviciu ca ointr-o zi normala, poarta-te ca si cum ar fi o zi normala...

Daca esti crestin atunci mentioneaza-l pe Cristos, caci pe El il sarbatorim de Craciun. De aceea Craciunul se petrece in familie si intre prieteni... Voi scrie personal doar familiei. Nu pot sa scriu fiecaruia in parte, pentru ca sunteti atat de multi. Inima mea se bucura insa alaturi de fiecare dintre cei care m-au ales ca si prieten al lor.

Am fost binecuvantat cu o multime de prieteni si nu vreau sa creada vreunul ca nu gandesc la el. Absolut niciunul. As vrea sa trimit fiecaruia o carte postala de Craciun, dar atat de multi sunteit incat asta m-ar duce la ruina in acest moment... M-am framantat ce sa fac si cum sa fac, ca sa le arat tuturor ca gandul meu se duce catre fiecare... De aceea aleg in acest an aceasta cale... Va multumesc pentru ca ma tolerati si pentru ca ma iertati de fiecare data cand o iau pe aratura.

Sa va bucurati-va din toata inima alaturi de familiile voastre si sa aveti un Craciun fericit!!!

23 DECEMBRIE 1989. MASACRUL DE LA OTOPENI.

23 Decembrie 1989... Aceasta este ziua in care au murit cei mai multi oameni intr-un singur incident. Noi am aflat abia spre seara la televizor ce s-a intamplat...

Erau prezentati drept teroristi. Terorist la 19 ani... Ca un titlu de film... Insa au ramas supravietuitori. Care au ajuns sa isi cerseasca adevarul si dreptatea.

Vedeam tot soiul de generali dand ordine la TV. Nu stiam atunci cum ii cheama. Aveam sa le aflam numele. Fiecaruia in parte. Doua au iesit mereu in evidenta: Nicolae Militaru si Emil "Cico" Dumitrescu. Primul general. Al doilea amiral parca... Ba mint. Era inca unul: generalul Chitac. Toti centrati in jurul lui Ion Iliescu.

Un individ, membru PSD, parte a adunaturii tradatoare numite azi USL, vorbind in batjocura despre eroii revolutiei, spunea ca acestia sunt doar sunt doar o simpla statistica. Nu poate fi o coincidenta faptul ca Stalin spunea acelasi lucru despre moartea a milioane de oameni... Haideti sa vorbim despre statistica mortii. Pentru ca si de acolo, cei care au murit ne vorbesc. Sa vedem daca este logic si sa ne intrebam...

Ceausescu avea puterea in mana. Toata. Si a cazut. Normal dupa caderea lui, numarul total de victime ar fi trebuit sa scada. Armata fraternizase cu poporul pe strada. 

Si totusi, dupa aparitia lui Ion Iliescu la televizor, in numai cateva zile, au murit mai multi oameni decat a omorat Ceausescu la putere fiind. Beneficiar? Iliescu si ceea ce astazi numim PSD... Vreti sa vorbim statistic pesedelacheilor? Fie. Fac asta doar pentru ca sa vi se umple gura cu calti imbibati in smoala si sa taceti pe vecie... Iata...

16-22 DECEMBRIE

Morti: 159

Raniti: 1.502

Dupa 22 DECEMBRIE

Morti: 957

Raniti: 2.587

Stiti ce e cel mai ciudat? Daca pana in 22 numarul de cazuri mortale a fost de putin peste 9% din numarul total de victime, DUPA 22 rata cazurilor mortale a crescut la 27%... Cu alte cuvinte dupa 22 a existat mai putina mila... Si din totalul de peste 5200 de oameni impuscati, aproape 70% au fost impuscati dupa 22 decembrie... Pentru Ion Iliescu si ceea ce astazi este USL. Stiai asta cand te-ai alaturat lor Crin "Chucky" Antonescu?

EROII NU MOR NICIODATA!

Ne vorbesc. Chiar si prin cifrele reci si sumbre ale statisticii. La finalul zilei, cand incercam sa intelegem ce inseamna toate cifrele si cand realizam ca in spatelei fiecarui numar de ordine a existat o bestie care a dus arma la ochi si a tintit, nu putem decat sa spunem raspicat:

Pe masura ce trece timpul trebuie sa devenim mai intelepti. Nu putem lasa o mana de atei criminali sa confiste bucuria sarbatorii Craciunului.De aceea este mai bine sa vorbim despre aceste lucruri in timpul anului, sa rezolvam problema, sa impunem facerea dreptatii. Ca sa putem trai si serba din nou Craciunul la fel ca si inainte de 1989.

Iliescu si cei care au consiprat impotriva romanilor si au profitat de dorinta lor de libertate ca sa transforme Romania in propria lor feuda trebuie sa plateasca. 

Si asta nu post-mortem!!!

TREBUIE SA SE FACA DREPTATE! TREBUIE!

22 DECEMBRIE 1989: BUCURESTIUL ESTE CENTRUL UNIVERSULUI

Pe 22 decembrie eram cu inima la Bucuresti. Si eu, si Timisoara si restul Romaniei. A aparut pentru prima oara omul pe care astazi il uram cel mai tare: Ion Iliescu. Il uram pentru ca este urat. La suflet. Inca nu stiam asta pe atunci. Priveam imaginile in care se declara libertatea noastra. Libertate care a durat doar cateva ceasuri...

Pentru ca Iliescu cere oamenilor sa iasa si sa apere punctele strategice, in frunte cu TVR. Dupa aceea a inceput macelul... Cam in acelasi timp am aflat ca a inceput sa se traga din nou in Piata Operei din Timisoara. Si atunci mi-am pus instinctiv intrebarea: DE CE?

In Timisoara nu se mai trasese un foc de cand armata fraternizeze cu noi. Militia se retrasese, la fel ca si Securitatea in barloguri. Ceausescu fugise. Noi eram la 500 de kilometri departare de ceea ce devenise acum centrul evenimentelor. Asa ca tragerile de poligon din Piata Operei nu aveau sens. Si parca nici cele din Bucuresti.

Am inteles dupa ceva vreme ce s-a intamplat... Atunci a fost pusa in miscare lovitura de stat prin care Iliescu si gasca ne-au pauperizat si ne-a transformat in slugile lor, pretinzand ca vor sa ne dea libertatea... Ei de fapt, asa cum am vazut in urmatorii douazeci de ani, se pregateau sa ne ia totul... De aceea tatal lui Geoana i-a pus la dispozitie lui Iliescu planurile cu subteranele din Bucuresti. De acolo apareau si dispareau "teroristii" care i-au oferit lui Iliescu acoperire pentru executarea ilegala a lui Ceausescu, si pentru tot sangele scurs atunci.

Bucurestiul a platit cel mai scump pretul pentru ambitiile si dorintele lui Ion Iliescu si a ceea ce numim astazi PSD si USL. Astazi se gasesc voci care, cu tupeul acela nesimtit, caracteristic sustinatorilor USL, incearca sa induca ideea ca daca nu era Iliescu si gasca lui nu ne scapam de Ceausescu... Nu exista minciuna mai mare! Toti aceia care am fost pe strada in zilele acelea stiam ca ne riscam viata! Si totusi am preferat sa luptam impotriva comunismului, caruia astazi, perversii promotori ai sai aleg sa il numeasca socialism.... Iliescu si o adunatura de ne-oameni atinsi de virusul rosu al socialism-comunismului doar au furat cu nerusinare dorinta aceea apriga de libertate!

Oamenii care au murit dupa plecarea lui Ceausescu sunt victimele nevinovate al ciumei rosii, care se perpetueaza in Romania si astazi, sub forma unei propagande salbatice in media controlata de USL. Si pana Ion Iliescu, fiul tigancii caldararese bulgaroaice si al unui tradator de tara ce milita pentru dezmembrarea Romaniei, alaturi de ceilalti colegi de nelegiuire, care au folosit sange nevinovat pentru transfuzia de putere in folosul lor, si numai al lor, nu vor fi dusi in fata legii, liniste nu poate fi in Romania. NICIODATA!

VA PLACE STRAUSS?

Poate v-ati astepta acum sa continui doar cu seria despre decembrie 1989... Si nu ati gresi... Ea va continua... Insa vedeti voi, eu nu sunt alcatuit numai din inversunare... Ca si voi sunt alcatuit din trairi si sunt mereu in cautare de senzatii...

De o vreme incoace am inceput sa ma intreb de ce sunt singur, si de ce oare mi-o fi placand starea aceasta... M-am intrebat daca este cazul sa renunt definitiv la ideea intemeierii unei familii pe motiv de handicap emotional  sau sa continui sa caut jumatatea... Si nu pot intelege in ruptul capului de ce se plimba ea prin Marele Univers, cand ar trebui sa fie undeva pe aproape, pe aici, pe Pamant...

Am descoperit de multa vreme la mine o capacitate ce mi se pare un dar extrem de pretios: ma pot analiza in mod corect. Asta inseamna ultimativ ca incet-incet o sa ajung sa ma cunosc destul de bine... Nu zambiti... V-ati intrebat vreodata cate lucruri nu stim despre noi? Stiti cate lucruri suprimam doar ca sa putem uita o singura intamplare? V-ati intrebat asta vreodata?

Insula asta poate fi cateodata si o mare pacoste... Dar mi-a oferit sansa de a ma redescoperi si de a redeveni eu... Eu. Asa cum sunt de fapt. Cu bune si cu ne-bune... Iar acum, ca mi-am amintit cine sunt cu adevarat, am realizat si cata forta am (inca) in mine... Dar am sesizat si lucrurile ce imi lipsesc...

Sunt un mare iubitor al cuvantului libertate... In mai toate sensurile... Spun "in mai toate sensurile" pentru ca, spre exemplu, termenul de "libertate sexuala" imi repugna... Desigur imi este acum usor sa adopt aceasta pozitie... Dupa ani de experienta realizezi insa ce este cu adevarat bun si ce nu...

Ascult, dintr-un motiv ce nu il pot intelege, "Dunarea albastra" a lui Strauss... In continuu... Am pus melodia pe "repeat" si asa a ramas de ore bune... Va place Strauss? Nu? Macar "Dunarea albastra" ar trebui sa va incante... Puneti castile pe urechi, asezati-va in fotoliu in casa si inchideti ochii, sau, intr-o vara, intindeti-va pe spate, in iarba, cu privirea la stele...

Lasati-va purtati de muzica... Sunt curios ce imagini va trec prin fata ochilor... Eu? Vad Viena eleganta, cu trasuri in fata faimoasei Opere... Vad barbati in joben si doamne elegante din inalta societate... Vad sclipirile nesfarsite de pe luciul unei ape curgatore scaldata in lumina discreta a lunii...

Si mai vad, ca printr-o usoara ceata, o silueta feminina valsand in luminisul scaldat intr-o lumina ireala, al unei paduri de un verde ireal... Exact ca imaginea ce reda un vis intr-un film... Toate imaginile sunt acompaniate de un sunet, peste care se suprapune, discret, putin ecou... Atat cat sa multiplice intensitatea trairii de un milion de ori...

Incerc sa vad chipul celei care valseaza si nu reusesc... As vrea sa stiu cine este... Sunt indragostit de  ea... Asa, de la distanta... Si chiar daca nu ne-am cunoscut stiu ce simte... Stiu ce poate... Stiu ce vrea... Stiu ca am nevoie de ea si nu de altcineva... Este o femeie reala pusa intr-o inchipuire. Transcedental. Sau telepatic?!!  Parca mai conteaza... Important este ca exista... E pe undeva pe aproape... Si de fiecare data cand fac cunostinta cu o persoana de sex feminin am inceput sa ma intreb daca este ea aceea despre care va povestesc... Aproape ca in povestea pusa pe note cantata de Michael Buble...

Am grija insa sa nu gresesc... Incerc de aceea sa fiu precaut... Imi tin picioarele bine infipte in pamant in timp ce imi las capul sa intre in nori, ca sa pot reveni oricand la normal... De obicei acest lucru se intampla rapid, pentru ca ACUM stiu EXACT ce caut... Sunt sigur ca ceea ce caut exista... DA. Stiu. Pentru prima oara stiu ce caut. Tot gandindu-ma la aceste lucruri, in timp ce ascultam "Dunarea albastra" a lui Strauss, am avut surpriza sa constat pentru prima oara in viata ca stiu exact cum este jumatatea mea... Si daca pana acum nu credeam ca este posibil...

Este o mare pacoste sa ai mai multe aptitudini si talente, mai ales daca ele sunt insuficient educate. Pentru ca le stapanesti greu, si, in loc sa le fi tu stapan, vei fi la cheremul poftelor starnite pe moment de aceste adevarate "drivere"... Uite asa calitatile pot deveni defecte! Nici vorba ca si viceversa se poate intampla... Cu acest rationament  am aflat nu chipul jumatatii mele, ci calitatile si forta ei... Stiu de ce am nevoie ca sa fiu complet...

Am nevoie de o femeie care sa imi faca fata si sa faca praf podele cu mine atunci cand intru in "screen-saver mode"... Am nevoie de o femeie capabila sa poata controla si animalul si rationalul din mine... Am nevoie de o femeie care sa poata scoate ce vrea de la mine fara eforturi si fara sa simt... Am nevoie de o femeie care sa fie o provocare continua, in sensul constructiv al cuvantului... Ea este jumatatea mea... O femeie cu care sa ma pot inalta pana la cea mai indepartata stea iar nu o piatra de moara la gat care sa ma duca pe fandul malos al unei balti statute...

Am o singura problema: nu stiu unde este!

21 DECEMBRIE 1989: BUCURESTIUL EXPLODEAZA!!!

Asteptam cu infrigurare mitingul lui Ceausescu de la Bucuresti. Stiam ca depindem in totalitate de deznodamantul sau. Si toate sperantele noastre se duceau inspre oameni pe care nu-i cunosteam dar stiam ca au aceleasi dureri ca si noi...

Si s-a intamplat incredibilul... Dupa atatia ani "marele conducator" a ramas perplex... Apoi a promis. Apoi a mai putut doar sa strige: "Aloo..." In acel moment am sarit in sus de bucurie. Scapasem. Eram in viata. Se termninase. Dar imediat m-am umplut de groaza. Vazusem ce au facut la Timisoara. Nici nu vroiam sa imi inchipui ce erau capabili sa faca la Bucuresti ca sa se apere...

Si asa noi nu stiam nimic din ceea ce se intampla la Bucuresti. Auzeam doar zvonuri... Ca se trage, ca mor oameni... Din nou... Stiam sigur ca vor fi mai multi de data aceasta... Scrasneam din dinti a neputinta... Ticalosii... Ticalosii...

Am aflat mai tarziu ce s-a intamplat de la miting incolo. Am aflat cum Bucurestiul si bucurestenii au luptat cu ferocitatea ticaloasa a comunistilor, care au venit violent peste romani, sub acoperirea tancurilor sovietice... Nu vroiau sa plece decat in acelasi mod... De unde era sa stim atunci ca unii dintre acesti vanzatori de neam si tradatori de tara vor ramane ca sa incerce sa ne ucida si idealurile...

In acea seara la Bucuresti s-a instalat baricada de la Inter... Adica baricada de la Piata Universitatii.. Peste care cizma comunista si cizmarul ei, Ceausescu au trecut cu tancurile... Acesta a fost inceputul unei noi vieti pentru Piata Universitatii.

Piata Universitatii a devenit si a ramas de atunci, simbolul luptei anti-comuniste din Romania... Nu numai al luptei comuniste... Al luptei pentru libertate si adevar... Iar voi tinerii sa nu credeti nimic altceva. Piata Universitatii ESTE kilometrul zero pentru toti aceia care doresc cu adevarat libertate!

Adanca, umila si plecata recunostinta in fata eroilor bucuresteni. Acestia sunt oamenii care fac diferenta uneori, chiar si dintr-un ilustru anonimat... Faptul ca aastazi sunt in viata, li se datoreaza sigur si lor. Le multumesc. Intotdeauna le voi multumi.

Inca nu s-a terminat. In decembrie 1989 au avut loc doart primele batalii, si cele mai sangeroase... Eu? Voi lupta pentru ca razbunarea lor sa fie deplina: istoria va comemora ADEVARUL despre decembrie 1989... Eroii sunt eroi. Iar vinovatii sunt vinovati. Fiecare trebuie pus la locul lui in cartile de istorie pentru ca tinerii nostrii sa nu mai fie amagiti de ciuma comunista.

Pentru vinovati trebuie sa avem doar judecata aspra.

PENTRU EROI AVEM DOAR GLORIA ETERNA.

Chiar si aceasta e putin pentru viata unui om...

Solidaritatea de atunci dintre locuitorii celor doua orase, Timisoara si Bucuresti este ceva ce conspiratorii ce nu s-au dat in laturi nici de la crima, si s-au cocotat pe cadavrele romanilor la putere, nu isi doresc cu nici un chip... Din 1989 au facut tot ce le-a stat in putinta sa asmuta romanii contra romanilor, in timp ce ei jefuiau o tara intreaga si complotau pentru feudalizarea ei...

Pentru ei, cei care astazi se numesc "opozitie" unitatea romanilor este cel mai mare pericol si acum... De aceea fac atatea eforturi si ataca atat de salbatic poporul roman de pe ecranele televizoarelor si din paginile ziarelor... Li s-a facut frica... Ma bucur. Asa si trebuie!

TIMISOARA, 20 DECEMBRIE 1989

Timisoara a devenit in aceasta zi un oras care a demonstrat ceea ce noi astazi parem a fi uitat: unitatea si determinarea oamenilor pot forta schimbarea. Comunistii nu au avut incotro si au trebuit sa negocieze... Minciuna nu a mai tinut. Dezinformarea nu a mai reusit sa dezbine. Violenta nu a ajutat la nimic. Au ramas fara optiuni. Si au intrat in panica.

Mitralierele ar fi trebuit sa ne sperie. Moartea celor din preajma noastra sa ne faca frica. As minti daca asa spune ca nu mi-a fost frica. Dar pur si simplu nu mai era cale de intoarcere. Si nu eram singuri, niciunul dintre noi. Ne aveam unul pe altul, umar la umar. Si nici nu eram putini.

S-au auzit voci mai tarziu, care au indraznit sa minimalizeze ceea ce s-a intamplat la Timisoara... Dar nimic nu s-ar fi putut intampla daca nu exista indarjirea si determinarea cu care timisorenii au decis sa spuna 'NU" comunismului, si "NU" lui Ceausescu...

Atunci am invatat ca niciodata nu trebuie sa cedezi niciodata, chiar daca viata iti este amenintata... Atunci am invatat ca atitudinea aceea de atot-puternici a comunistilor era de fapt doar fatada pentru niste oameni slabi ca si carcater... Atunci am aflat ca singura lor elemente de educatie sunt minciuna, dezinformarea, amenintare si violenta, si ca, atunci cand le-au epuizat pe toate, nu mai au nici un argument...

Timp de trei zile Timisoara a fost o enclava a democratiei. La Bucuresti, Ceausescu inca mai conducea Romania. La Timisoara din data de 16 Decembrie nu mai avea nici o putere... Iar din 20 decembrie Timisoara era libera... Aparea pe firmament Frontul Democrat Roman, prima formatiune politica dupa 45 de ani... Daca mergeai prin cartiere aveai senzatia ca orasul devenise un oras-fantoma... Nu era nimeni pe strazi sau la geamuri...

Doar vuietul ce venea dinspre centru iti spunea ca se intampla ceva... Mie mi se parea ca tot orasul s-a strans in centru... Tin minte si acum un amanunt ciudat: oamenii se fereau sa calce spatiile verzi din centrul orasului... Timisoara era la urma urmei si Orasul Florilor...

Incepand cu data de 20 Decembrie 1989 si pana pe 23 Decembrie nimeni nu a mai murit la Timisoara. Decat de moarte buna. Eram totusi inca in stare de incertitudine... Stiam ca eram pe punctul sa castigam o mare batalie... Stiam ca Ceausescu era la capatul carierei ca sef de stat... Si asteptam cu infrigurare sa vedem ce va face Bucurestiul...

Eu nu sunt un erou. Aceia sunt doar cei sfartecati atunci de gloante... Memoria eroilor este sapata in constiintele noastre... Si daca este sa ma intrebati pe mine, mi-ar fi rusine acum, asa cum mi-a fost rusine si de atunci incoace, sa cersesc un certificat care sa ateste ceea ce am facut tocmai din mana acelora care sunt urmasii defunctului partid comunist roman ce a macelarit atunci vietile a mii de romani...

19 DECEMBRIE 1989: OPERATIUNEA "TRANDAFIRUL"

Trandafirul. O floare frumoasa pana in 1989. Pentru ca tot ce au atins ciumele comuniste si urmasii lor se preface intr-un obiect al infinitei scarbe. Fie floare. Fie om. Daca esti atins de ciuma aceasta, primul lucru care ti se scofalceste este sufletul.

E o boala care vine pe nesimtite. Incurabila. Si contagioasa. Propaga spalarea ca la domino a creierelor. Ei vor sa uitam... Trandafirul. Semnul macabru al zilei de 19 decembrie 1989. Pentru ca atunci, 43 de eroi ai Timisoarei au fost transformati in cenusa, iar apoi, intr-un suprem act de dispret fata de viata, cenusa le-a fost aruncata intr-un canal. Operatiunea "Trandafirul".
Astazi pumnii mei incep sa se stranga. Cu aceeasi furie de odinioara. Si ce daca sunt mai batran cu 21 de ani? In fiecare an traiesc aceleasi sentimente. Cu aceeasi intensitate. Toate acestea trebuie sa se termine. Si se vor termina.

Sangele curs atunci cere nu razbunare ci dreptate si continuarea luptei pentru implinirea visului de atunci. Problema noastra nu este rezolvata. Si ca suntem din nou asmutiti unii impotriva altora. De catre aceiasi indivizi care ne-au intaratat si dupa caderea lui Ceausescu. Divide et impera. Pana acum le-a iesit. Romanii nu se pot pune de acord in nici o privinta.

Astazi pumnii mei incep sa se stranga... Cu aceeasi furie de odinioara. Si ce daca sunt mai batran cu 21 de ani? Toate acestea trebuie sa se termine. Si se vor termina... Singura diferenta este ca acum probabil nu as mai fi in stare sa sar gardul unui cimitir spre a-mi scapa viata... Dar m-as alatura bucuros celor uitati pe nedrept doar ca sa stiu ca s-a sfarsit cu raul...

De data aceasta nu va mai fi nici o retinere. Si vom termina cu ei. Dupa lege. Si daca nu exista lege pentru ceea ce au facut, vom face. Istoria se cere a fi restaurata. Nu putem lasa un Ion Iliescu, criminal ordinar, si clica lui sa se lafaie si sa ne rada in nas.

Odinioara, Elena Ceausescu pregatise o explicatie pentru mortii disparuti din Spitalul Judetean de la Timisoara: au fugit peste granita... Cand stau si compar, PSD-ul lui Ion Iliescu aplica aceeasi tactica... Doar cuvintele minciunii sunt altele...

O sa se ajunga cu acest mare tupeu al "comunistului-capitalist" la concluzia ca la Timisoara s-a jucat de fapt Call OF Duty sau CounterStrike (aici am citat un prieten), sau ca noi, cei cu mainile goale, ne-am impuscat din degete intre noi. Insa noi stim bine care este adevarul. Si multi dintre criminalii de atunci sunt printre noi. Inca nepedepsiti.

"Trandafirul". Tot ce va cer este sa nu uitati ca putem sa vorbim astazi vrute si nevrute si pentru ca intr-o zi de 19 decembrie cenusa celor care ne-au dat dezlegare la vorba libera, de care abuzam in fel si chip ca niste copii scapati de sub supravegherea parintilor, a fost aruncata intr-un canal de langa Popesti-Leordeni. Si operatiunea s-a numit "Trandafirul"...

Va rog sa ignorati titlul dat de ProTv, "20 de ani de libertate"... Sarbu, este si el un mare suspect... Cum se face ca mai toti cei care i-au stat in preajma lui Ion Iliescu incepand cu 21 decembrie au ajuins mari si tari in media din Romania?!! Nu. Nu sunt 21 de ani de libertate. Sunt 21de ani de lupta pentru implinirea visului de atunci. Si nu s-a terminat inca...

NASCUT PE 16 DECEMBRIE (partea a V-a)

Nu mai stiu cum dar pe data de pe 19 lumea a luat foc din nou... De aici tin minte doar franturi... Cineva a avut ideea sa vorbeasca din balconul Operei. Si din acel moment Piata Operei a fost plina. Se statea ca si in schimburi. De la Opera si pana la Catedrala nu aveai unde sa pui acul. Se scandau lozinci. S-au pus insemnele fabricilor care participau la protest.

Se aruncau tot soiul de zvonuri. Ca Securitatea vrea sa arunce in aer fabrica "Azur", ca Ceausescu vrea sa rada Timisoara de pe fata pamantului, ca vor sa otraveasca apa... In continuu doar ceata. Atunci am vazut si simtit cel mai bine cele trei metode de control comuniste, folosite pana in ziua de azi: DEZINFORMAREA, INTIMIDAREA si DEMORALIZAREA. Functionau toate trei doar ca furia noastra era mai mare decat frica, nesiguranta, si indoiala in reusita. nimic nu mai conta. Eu asa simteam: ori noi, ori ei.

Se aducea in Piata Operei paine. Ca lumea sa nu plece. O femeie gravida a intrat in travaliu chiar in acolo. Ne-am rugat in genunchi pentru noi si pentru cei care au trecut in nefiinta. Si asteptam cu infrigurare o reactie de la Bucuresti. Am stat si zi si noapte. Faptul ca nu ni se intampla nimic desi zbieram de zile in sir la adresa lui Ceausescu si a comunismului ni se parea cumva amenintator.

Asa ca pe data de 20 cand a fost rostit numele lui Ion Iliescu din balconul Operei, ni s-a parut ca asta era omul cel mai potrivit. Si i-am scandat numele cu totii. Pentru ca eram pregatiti sa facem asta. Stiam ca fusese coleg cu Gorbaciov. Si asta era o chestie tare! Si parca tot in aceeasi zi trupe de garzi patriotice aduse de la Craiova cu forta, dupa un moment de nedumerire ni s-au alaturat fara nici un fel de ezitare. Romanii erau uniti. Dusmanul comun era cunoscut.

Cand s-a anuntat ca va fi un miting la Bucuresti am asteptat cu infrigurare momentul. Dupa discursul lui Ceausescu de la TV parea ca nu mai sunt sanse. Dar trageam nadejde ca Bucurestiul ne va fi scaparea... Si asa a fost... Asa a inceput totul... Douazeci de ani de dezamagiri, douazeci de ani de lupta cu nedreptatea... Douazeci de ani... Am avut nefericirea sa vad mortii scosi din gropile comune... Am avut nefericirea sa vad copii scobind de plictiseala, cu o sarma, gaura facuta in zidul unui cimitir de glontul trimis catre mine...

Douazeci de ani in care am avut ocazia sa realizez ca am fost folosit... Douazeci de ani in care am capatat dovezi in ceea ce priveste vinovatii... Douazeci de ani in care Timisoara a rupt-o clar si definitiv cu comunismul, cu cel mai had urmas al comunismului: PSD... Si douazeci de ani de cand il contest pe Ion Iliescu... Si astept sa plateasca pentru ceea ce a facut... Douazeci de ani... Si nu mai sunt tanar... Iar faptul ca sunt nascut pe 16 decembrie nu mai are acum nici o importanta. Chiar nici una.

NASCUT PE 16 DECEMBRIE (partea a IV-a)

Imediat dupa ce am reluat seria "Nascut pe 16 decembrie" s-a intamplat un fenomen foarte ciudat... Pe blog nu mai pot redacta articolele, si nu le mai pot aduce la forma dorita... Sper ca este o problema datorata celor de la Blogger... Insa acest blog a mai fost atacat in trecut, iar atacul a fost recunoscut de catre un anonim... Atunci s-a umblat la alterarea sondajelor...

Nu ma las... Si pentru aceia care cred ca pot scapa nepedepsiti orice ar face am o veste: intotdeauna vor exista cei care isi vor aminti. Intotdeauna va exista dorinta de adevar si libertate. Si asta le va aduce sfarsitul pe care ei credeau ca il pot evita... Asa a fost si in decembrie 1989...

18 decembrie 1989... Zi de luni... Zi de mers la serviciu... Lucram cu tata in acelasi laborator din cadrul Institutului de Sudura si Incercari de Materiale, pe scurt ISIM. Nu stiam ce ne va aduce ziua aceea... Se vedea pe fetele oamenilor... Toti eram tensionati...

M-am dus sa imi caut prietenii pe care mi-i facusem in randul colegilor de la munca... Si de fiecare data auzeai inca o grozavie... Cand am intrebat "Unde este Vio?", baietii mi-au facut rapid semn sa tac, m-au tras de-o parte si mi-au explicat ca Viorel Pasca, fusese impuscat in Piata Libertatii la scurta vreme dupa ce ne-am despartit...

Bineinteles ca de ce ne era teama nu am scapat... Au fost convocate de urgenta sedinte in cadrul intredgului institut. Dac tin eu bine minte, laboratorul nostru era la etajul 8. Sefa noastra era doamna Cojocaru, o femeie altfel foarte simpatica si pe ai carei parinti comunistii i-au deposedat de taoate cele: si de fabdricuta de parchet, si de casa, si de avere... Femeia stia deci ce pot comunistii...

Pentru ca ne era sefa, desigur a trebuit sa ne tina o prelucrare despre intamplarile din zelele de 16 si 17... Tata imi ceruse sa imi tin gura... Dar nu am putut... Am rezistat pana s-a facut afirmatia ca cei care facusera toate acestea erau niste huligani... Atunci am rabufnit cu un curaj ce nu m-a caracterizat niciodata: "Nu va suparati, dar daca o femeie batrana care tipa in urma unor tancuri, si avea mana in care tinea plasele de cumparaturi ridicata impotriva lor este un huligan, inseamna ca nu mai avem ce discuta."

Ca la un semn toata lumea a inceput sa zica ceva. Nu aveam curaj sa ma uit inspre tatal meu. Dar am incercat sa arunc o privire. Credeam ca va avea o privire aspra pentru mine... M-am inselat... Parea si uimit si mandru in acelasi timp... Mai tarziu mi-a spus ca l-au pus si pe el odata, candva sa vorbeasca in cadrul unei sedinte de partid si ca dupa ce a vorbit s-au lecuit aia de cerut...

Am ales sa merg pe jos catre casa. Speram sa se mai intample ceva i ziua aceea. Incet incet veneau vesti: cutare fusese ranit, cutare fusese omorat, cutare era internat la spitalul judetean si nu se mai stie nimic de el... Prieteni, rude, frati, parinti, copii, bunici... Grozavia era facuta si acum se raspandea printre noi URA fata de cei care facusera asta...

Mergand pe strada spre casa in acea zi am remarcat ca, in cordoanele de soldati, printre militarii in termeni erau foarte multi barbati trecuti de varsta cataniei si care nu aveau alura de militari... Mi s-a parut mie sau chiar aveau ochi prea albastri... Un lucru era clar... Nu se terminase inca... Si ei se temeau de asta...

Nu tin minte decat aceste lucruri... Faptul ca Ceausescu plecase in Iran este pentru mine o amintire vaga, la fel ca si faptul ca in aceeasi zi lumea incepuse sa afle ca exista Timisoara... In acea zi, pe treptele Catedralei inaugurate de Regele Mihai au murit oameni... Din nou... In aceeasi noapte cadavrele celor impuscati sau executati in spitale fara a fi judecati, au fost sustrase si duse la Bucuresti... Am aflat mai tarziu ca la crematoriul "Cenusa" infamia a atins cotele maxime... S-a numit Operatiunea Trandafirul...

(Va urma)

NASCUT PE 16 DECEMBRIE (partea a III-a)

Episodul din Piata Libertatii, ma umpluse de o furie neputincioasa. Reusisera sa ne rasfire. Gandeam ca este bine sa ma duc inspre casa, ceea ce am si facut... Pe drum am intalnit o coloana de demonstranti undeva pe Gheorghe Lazar. M-am reintors din drum si m-am alaturat lor. Un cordon de militari blocase calea de acces catre centru undeva dupa cladirea magazinului REAL de astazi.

Pe atunci acolo se afla fabrica "Fructus". Ne-am oprit si noi in mijlocul intersectie strazilor Gheorghe Lazar si Circumvalatiunii fosta fabrica de lapte astazi "Billa" si am inceput sa scandam "Si voi sunteti romani!", "Jos Ceausescu" si "Jos comunismul!" Tin minte ca la un moment dat comandantul dispozitivului ne-a cerut sa ne retragem intrucat primise ordin sa traga.

Nu am sa uit niciodata cum unul dintre noi, care tinea un copil de 3-4 ani pe umeri i-a raspuns: Uite aici, omoara-l ca si asa nu am ce sa ii mai dau de mancare..." Si s-a intamplat atunci pentru prima oara sa vedem aarmata ca trece de partea noastra. Capitanul in cauza a ordonat retragerea si ne-a lasat cale libera. Acest fapt a dus la o tragica incredere in fortele noastre proprii, asa cum aveam sa vedem intr-o ora doua...

Pentru ca am decis sa mergem pe strazile din cartierul Calea Aradului. Coloana s-a despartit in doua, o parte a intrat pe strada Linistei la dreapta iar cealalta si-a continuat drumul catre Facultatea de Agronomie. I-au prins si pe ei in loc descoperit... Noi ne-am continuat drumul... Tin minte cu siguranta ca la intersectia Calea Aradului cu Strada Linistei era o Alimentara. Acolo cineva a spart vitrina unui magazin... I-am tras inapoi...

Nu ma intrebati, nu mai tin minte cum am ajuns pe Strada Amurgului. La intersectia cu Calea Lipovei. Pe dreapta: gardul cimitirului Eroilor, pe stanga cimitirul evreiesc. In fata noastra peste drum, pe partea dreapta, se afla si astazi o statie de transformare a energiei electrice, imprejmuita cu un gard de plasa de sarma. imic nu prevestea ce avea sa urmeze. Intersectia este larga, pentru cei care cunosc orasul. Eram in primele randuri.

Scandam aceleasi lozinci. Cand am ajuns in centrul intersectiei s-a dezlantuit iadul. Ascunsi in intuneric printre ierburile din statia de transformare, probabil militari de la unitatea din Calea Lipovei au deschis focul asupra noastra. Au cazut multi atunci... Eu am scapat ca prin urechile acului...Nu era loc de adapostire... Eram fara putere de aparare. Singura solutie care mi-a venit in minte a fost sa ma pun la adapost dupa stalpii de iluminare stradala. Am vazut unul in statia de troleibuz de la gardul cimititrului Eroilor.

Si astazi exista o statie acolo. Tot peste drum de transformatoarele electrice. Exista si stalpul. La care atunci am ajuns prea tarziu. Mai erau doua persoane care se gandisera ca si mine la aceeasi solutie Un stalp proteja doi oameni... Incredibil....

Nu mai aveam decat o singura solutie. Sa ma pun la adapost de partea cealalta a gardului. E un zid inalt de aproape doi metri. Cum am reusit sa il sar dintr-o miscare nici acum nu imi pot explica. Andrenalina da puteri nebanuite oamenilor. In ziua aceea am aflat ca fiinta umana este o masinarie complexa, deopotriva fragila si puternica. Am reusit sa sar gardul. Am auzit glontele izbind peretele in urma mea.

Ani de zile gaura din acel loc a fost motiv de curioazitate pentru copii are mergeau la scoala si se jucau cu bete, largind gaura aceea... Pana intr-o zi, cand gardul a fost renovat... Am ajuns intr-un tarziu acasa... Nu stiu exact cum am traversat un cimitir intreg in miez de noapte...

Bunica, Dumnezeu sa o odihneasca, mi-a spus ca am avut hainele patate de sange... Eu nu tin minte nimic din toate acestea... Eu tin minte stalpul, gardul, momentul in care am auzit glontele ce ma urmarea izbindu-se de gard... Si faptul ca atunci cand am iesit pe poarta dinspre Calea Aradului din cimitir, un grup de tineri a oprit o masina ca sa duca un ranit la spital...

In noaptea aceea am dormit la bunicii mei... Pe atunci lucram la I.S.I.M... Stiam ca nu pot lipsi... Ma temeam pentru ceea ce putea urma... Dar furia aceea amestecata cu hotararea de a infrunta orice va veni, si, mai ales, faptul ca nu fusesem singur, imi dadeau ceva curaj. Nu mult... Atat cat sa nu o iau razna... Mi-era frica. Vazusem de ce este capabil comunismul. Numele care pentru altii reprezinta doar statistica aici au si un chip. Iar vinovatii trebuie sa plateasca nu sa umble liberi si se dea oameni politici.

(Va urma)

NASCUT PE 16 DECEMBRIE (partea a II-a)

Am aflat in acest an, 2011, cum sunt sarbatorite zilele de nastere de catre vorbitorii de limba engleza si, ca de obicei, am aflat ca atitudinea anglo-saxonilor este mult mai pragmatica decat a latinilor... Asa ca, daca iti sarbatoresti ziua de nastere intre sau cu britanici sau americani, prietenii te scot in oras si iti fac cinste... Desigur, si romanii au imbratisat acest stil, insa pentru mine a fost oarecum ciudat... La inceput nu am fost in largul meu insa am intrat repede in ritm...

Ca banatean bineinteles ca am adoptat ideea imediat... Doar spun mereu ca banatenii sunt scotienii Romaniei... Insa ea are si logica daca stai bine sa gandesti: unuia ii este mai greu sa-i cinsteasca pe toti, dar mai multora sa il sarbatoreasca pe unul singur le este mult mai usor si le este tuturor la indemana...

Acum douazeci si doi de ani nici in cele mai salbatice vise ale mele nu as fi indraznit sa visez ca va veni o zi in care voi trai aievea astfel de lucruri... Zilele s-ar fi scurs mohorat daca nu as fi avut cartile din biblioteca mereu innoita de mama si chitara de care eram nedespartit...

Insa totul s-a schimbat incepand cu acea noapte calduroasa de decembrie din 1989, cand ziua mea nu a fost sarbatorita deloc... Lucreaza mult ca sa ii dezbine pe romani cei care atunci i-au folosit drept carne de tun...

S-au lansat zvonuri aberante in Romania cum ca flacara revoltei s-ar fi aprins la Iasi... O minciuna aruncata cu tupeu, menita sa arunce discordie intre romani... Asa fac legiunile nesimtirii socialist-comuniste mereu... De data aceasta, in ceea ce priveste Timisoara, se incearca nici mai mult nici mai putin inlocuirea faptelor cu intentii ce nu s-au concretizat in nici un fel inainte de 16 decembrie... Nu se lasa gasca lui Iliescu nicicum. Din disperare arunca orice ineptie in lupta in acercarea patetica de a se salva...

In acea noapte de 16 catre 17 decembrie 1989 mama a stat disperata sa pazeasca usa de la iesire din apartament. M-a pus sa ii promit ca nu voi pleca niciunde. I-am promis. Cumva trebuia sa o stiu linistita. A doua zi de dimineata am ticluit un plan, infantil, dar care a tinut.

In acel an trebuia sa cant de revelion cu o formatie. I-am spus mamei ca ma duc la repetitii, iar la rugamiuntea ei disperata de a-i confirma ca acolo ma duc, i-am confirmat fara sa ma uit in ochii ei. Daca m-as fi uitat in ochii ei ar fi stiut ca mint... Am luat chiar si chitara dupa mine. Chitara pe care am lasat-o apoi la unul dintre colegii de trupa acasa. Apoi ne-am indreptat catre Piata 700...

Auzeam acel vuiet surd al scandarilor de departe. Stiam ce se intampla asa ca am iutit pasul. Nu voi uita niciodata ceea ce am vazut cand am ajuns in dreptul Pietei 700 venind pe strada Gheorghe Lazar. La intersectia de la Spitalul Militar trebuia sa cotim dreapta catre Piata 700, ca sa ajungem la o straduta pe care aveau loc doar tramvaie si pietoni. Aceasta straduta facea legatura direct intre Piata 700 si Piata Libertatii.

De pe acea straduta, o prelungire a strazii Brediceanu, se revarsa brusc un puhoi de oameni. Ca un val tsunami. Barbati si femei. Tineri si batrani. De-a valma. Inspaimantati. Si totusi furiosi. In cateva clipa aveam sa inteleg si de ce. Pe urmele lor, in plina viteza, un T.A.B. incerca sa disperseze acea mare compacta de oameni. Un TAB impotriva unor oameni inarmati cu mainile goale... Dreptate comunista...

Nu stiu cum de am trecut peste frica. Nu stiu cum am reusit sa ajungem totusi in Piata Libertatii. Stiu cu siguranta ca am ajuns. Si ca am vazut o Timisoara care arata ca dupa bombardament. Liniile aeriene de tramvai cazute la pamant. O ghereta pentru bilete in flacari. Oamenii scandand.

Atunci am auzit primele focuri de arma. Nici asa nu am putut crede ca vor trage cu munitie de razboi. Am presupus ca vor doar sa ne sperie cu gloante oarbe. Pana nu am vazut pe caldaram o scanteie. Si primul ranit. O femeie cu doua degete retezate. Din acel moment am realizat ca nu mai este cale de intoarcere. Ori noi, ori ei.

Incet incet se lasa seara. Armata reusise sa ocupe Piata Libertatii. Noi incercam in continuare sa patrundem. Stateam la coltul format dintre doua strazi. Astazi strazile se numesc Eugeniu de Savoia si Emanoil Ungureanu. Langa mine se aflau un baiat si o fata. Un batran tipa catre cordonul militar: "Mergeti si-l impuscati pe Ceausescu!". A aparut din senin o masina cu farurile aprinse.

Si atunci au inceput sa traga. Pe sub brat am vazut cum tanarul de langa mine se prabuseste. Instinctiv m-am intors dupa el. Si impreuna cu inca cineva l-am tras de acolo. Nu am sa uit niciodata greutatea trupului frant. Nici ochii deschisi fixati catre cer. Nici faptul ca purta o geaca de blugi imblanita. Si sigur nu am sa uit urletele de durere ale fetei care era cu el. L-am purtat pe brate pana la poarta de pe strada Marasesti a Spitalului Militar. Nu ne-a raspuns nimeni.

Am dat ocol spitalului si am ajuns la poarta principala unde se afla o masina a de la Salvare. Atat puteam face. Eram furiosi. Scrasneam din dinti. Am vazut prima oara atunci cum moare un om. Brusc. Violent. Doar pentru ca a cerut ceva. Nu ii stiu numele. Dar ii sunt dator. Fiindca eram amandoi in acelasi loc pentru acelasi motiv: vroiam o altfel de viata. Una mai buna.

(Va urma)

P.S.: Inregistrarea de aici contine directivele lui Ceausescu din acea zi. tare seamana cu discursul lui Iliescu de la mineriada si cu aluziile facute la oponentii PSD si ale lui Geoana din 1989. Si cand strigam "Jos comunismul" si "Jos Ceausescu" loveam tot in interesele poporului... Care si atunci dormea ca si acum... 6 zile Timisoara a fost singura...

NASCUT PE 16 DECEMBRIE (partea I-a)

Inainte de toate vreau sa va multumesc tuturor acelora care v-ati amintit sau ati aflat de pe Facebook ca astazi este ziua mea... Urarile au inceput sa curga de vreo doua zile deja... Ba chiar am primit si niscaiva felicitari dinacelea adevarate... Va multumesc din inima tuturor... Cumva parca nu imi mai arde de sarbatorit ziua de nastere... Desi simt ca am doar 16 anisori timpul se scurge nemilos in defavoarea tuturor... Si in plus intamplarile de acum 22 de ani ma bantuie...

O jumatate de viata mi-am dorit sa ma vad iesit dintr-un lagar numit comunist... Cealalta jumatate mi-am petrecut-o sperand ca se va face dreptate... Nu numai celor ce au pierit atunci ci si pentru cei care au ramas in viata... Insa cei ramasi in viata au ales, majoritatea, sa se lase inselati...

Timp de 21 ani (atat implineam in 1989) ziua de 16 decembrie nu a insemnat nimic pentru cei mai multi dintre oamenii care treceau pe langa mine. Pentru ei era doar o zi ca oricare alta. Doar pentru mine era ziua mea de nastere. Am cunoscut pe parcursul vietii inca trei persoane nascute in aceeasi zi. Din 1989 incoace insa multi au adoptat aceasta zi ca pe o borna kilometrica. De parca acolo ar scrie KM 0.

Tin minte clar si acum, dupa mai bine de 20 de ani, scene intamplate in preajma, in ziua de 16 decembrie 1989, si din zilele urmatoare. Imi reapar mereu in minte, ca niste scurtmetraje... Si de 20 de ani nu ma mai pot bucura de implinirea varstei ci doar ma intristez de numarul anilor scursi fara ca nimic semnificativ sa se intample...

De cateva zile tata venea si ne povestea ce se intampla pe o straduta laturalnica, in fata casei unui pastor ungur, pe nume Tokes. Atunci nu stiam ca il cheama si Laszlo. Chestia asta se intampla in Piata Maria. Tatal meu facea taximetrie particulara. O treaba ilegala pe vremea aceea dar tolerata cumva. Un venit suplimentar care a facut ca eu si sora mea sa nu simtim toate lipsurile...

Tata vedea ca se intampla ceva. Dar cand mama a spus "Mah, poate cade Ceausescu...", tata a raspuns categoric: "Fugi de-aici. Asta nu pica nici intr-o suta de ani!" Cam asa treceau discutiile la cina, cu 2-3 zile inainte...

Imi mai amintesc ca de Sfantul Nicolae in acel an am fost invitati la vecinii de la doi, familia Radu. Dan era cu 2-3 ani mai in varsta decat mine si se insurase deja. La el am auzit prima oara "Smoke On The Water" si am ascultat pentru prima oara piesele extraordinarilor "Supertramp", cu cativa ani inainte. Totusi in ziua de 6 decembrie 1989 la Dan Radu acasa un alt nume mi-a atras atentia.

Un nume pe care astazi il detest: Ion Iliescu. Un nume astazi sinonim cu crima. Da. Se raspandea vorba despre acest om, cum ca ar fi prieten cu Gorbaciov, si ca ar putea face in Romania ceva gen perestroika... Da, da... Timisoara vorbea de Ion Iliescu dinainte ca Ceausescu sa cada. Cu mult. Cu cateva luni. Insa aceasta este o imprejurare si o data certa pe care o pot da. Care dovedeste premeditarea si planificarea.

Ziua mea de nastere cadea intr-o sambata. Am sa tin minte acest amanunt toata viata. Nu am facut nici un fel de chef. Tata avea ideea fixa ca odata intrat "in pita" trebuie sa faci toate lucrurile pe banii tai si sa te gospodaresti singur. Nu am invatat asta niciodata pentru mine, desi s-a dovedit ca pot gestiona cu succes banii altora...

Deci in seara de 16 decembrie 1989, cand implineam 21 de ani ne-am pus cu totii la culcare. Urmatoarea amintire este ca aud prin somn soneria de la usa. Insistent tinuta in contact. Mama a deschis usa. stiu asta pentru ca i-am auzit vocea. Amestecandu-se in aceeasi spaima cu cea a vecinei de la etajul trei. Familie desteapta. Acum in Canada. Auzeam franturi de cuvinte:"... foc... ", "...masini...", "...militie..."

In acelasi timp, un vuiet se aude de dupa fereastra inchisa. Am deschis fereastra. Si incet, incet, fie pentru ca incepeam eu sa ma trezesc fie pentru ca se apropia de strada noastra vuietul s-a transformat in "Jos Ceausescu!" si "Jos comunismul!". Am deschis fereastra larg... Si brusc s-a facut cald...

Nu imi venea sa cred ceea ce aud. Aveam fiori pe sira spinarii si pielea mi se facuse ca de gasca... Sosise vremea care nu credeam ca o vom apuca nicicare dintre noi. Caci Ceausescu parea vesnic. Parea un cadou de ziua mea. Nimeni nu credea ca va urma ceea ce a urmat...

(Va urma)