site stats

vineri, 16 decembrie 2011

NASCUT PE 16 DECEMBRIE (partea I-a)











Inainte de toate vreau sa va multumesc tuturor acelora care v-ati amintit sau ati aflat de pe Facebook ca astazi este ziua mea... Urarile au inceput sa curga de vreo doua zile deja... Ba chiar am primit si niscaiva felicitari dinacelea adevarate... Va multumesc din inima tuturor... Cumva parca nu imi mai arde de sarbatorit ziua de nastere... Desi simt ca am doar 16 anisori timpul se scurge nemilos in defavoarea tuturor... Si in plus intamplarile de acum 22 de ani ma bantuie...

O jumatate de viata mi-am dorit sa ma vad iesit dintr-un lagar numit comunist... Cealalta jumatate mi-am petrecut-o sperand ca se va face dreptate... Nu numai celor ce au pierit atunci ci si pentru cei care au ramas in viata... Insa cei ramasi in viata au ales, majoritatea, sa se lase inselati...

Timp de 21 ani (atat implineam in 1989) ziua de 16 decembrie nu a insemnat nimic pentru cei mai multi dintre oamenii care treceau pe langa mine. Pentru ei era doar o zi ca oricare alta. Doar pentru mine era ziua mea de nastere. Am cunoscut pe parcursul vietii inca trei persoane nascute in aceeasi zi. Din 1989 incoace insa multi au adoptat aceasta zi ca pe o borna kilometrica. De parca acolo ar scrie KM 0.

Tin minte clar si acum, dupa mai bine de 20 de ani, scene intamplate in preajma, in ziua de 16 decembrie 1989, si din zilele urmatoare. Imi reapar mereu in minte, ca niste scurtmetraje... Si de 20 de ani nu ma mai pot bucura de implinirea varstei ci doar ma intristez de numarul anilor scursi fara ca nimic semnificativ sa se intample...


De cateva zile tata venea si ne povestea ce se intampla pe o straduta laturalnica, in fata casei unui pastor ungur, pe nume Tokes. Atunci nu stiam ca il cheama si Laszlo. Chestia asta se intampla in Piata Maria. Tatal meu facea taximetrie particulara. O treaba ilegala pe vremea aceea dar tolerata cumva. Un venit suplimentar care a facut ca eu si sora mea sa nu simtim toate lipsurile...

Tata vedea ca se intampla ceva. Dar cand mama a spus "Mah, poate cade Ceausescu...", tata a raspuns categoric: "Fugi de-aici. Asta nu pica nici intr-o suta de ani!" Cam asa treceau discutiile la cina, cu 2-3 zile inainte...

Imi mai amintesc ca de Sfantul Nicolae in acel an am fost invitati la vecinii de la doi, familia Radu. Dan era cu 2-3 ani mai in varsta decat mine si se insurase deja. La el am auzit prima oara "Smoke On The Water" si am ascultat pentru prima oara piesele extraordinarilor "Supertramp", cu cativa ani inainte. Totusi in ziua de 6 decembrie 1989 la Dan Radu acasa un alt nume mi-a atras atentia.

Un nume pe care astazi il detest: Ion Iliescu. Un nume astazi sinonim cu crima. Da. Se raspandea vorba despre acest om, cum ca ar fi prieten cu Gorbaciov, si ca ar putea face in Romania ceva gen perestroika... Da, da... Timisoara vorbea de Ion Iliescu dinainte ca Ceausescu sa cada. Cu mult. Cu cateva luni. Insa aceasta este o imprejurare si o data certa pe care o pot da. Care dovedeste premeditarea si planificarea.

Ziua mea de nastere cadea intr-o sambata. Am sa tin minte acest amanunt toata viata. Nu am facut nici un fel de chef. Tata avea ideea fixa ca odata intrat "in pita" trebuie sa faci toate lucrurile pe banii tai si sa te gospodaresti singur. Nu am invatat asta niciodata pentru mine, desi s-a dovedit ca pot gestiona cu succes banii altora...

Deci in seara de 16 decembrie 1989, cand implineam 21 de ani ne-am pus cu totii la culcare. Urmatoarea amintire este ca aud prin somn soneria de la usa. Insistent tinuta in contact. Mama a deschis usa. stiu asta pentru ca i-am auzit vocea. Amestecandu-se in aceeasi spaima cu cea a vecinei de la etajul trei. Familie desteapta. Acum in Canada. Auzeam franturi de cuvinte:"... foc... ", "...masini...", "...militie..."

In acelasi timp, un vuiet se aude de dupa fereastra inchisa. Am deschis fereastra. Si incet, incet, fie pentru ca incepeam eu sa ma trezesc fie pentru ca se apropia de strada noastra vuietul s-a transformat in "Jos Ceausescu!" si "Jos comunismul!". Am deschis fereastra larg... Si brusc s-a facut cald...

Nu imi venea sa cred ceea ce aud. Aveam fiori pe sira spinarii si pielea mi se facuse ca de gasca... Sosise vremea care nu credeam ca o vom apuca nicicare dintre noi. Caci Ceausescu parea vesnic. Parea un cadou de ziua mea. Nimeni nu credea ca va urma ceea ce a urmat...

(Va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eu cred ca: