Pe 22 decembrie eram cu inima la Bucuresti. Si eu, si Timisoara si restul Romaniei. A aparut pentru prima oara omul pe care astazi il uram cel mai tare: Ion Iliescu. Il uram pentru ca este urat. La suflet. Inca nu stiam asta pe atunci. Priveam imaginile in care se declara libertatea noastra. Libertate care a durat doar cateva ceasuri...
In Timisoara nu se mai trasese un foc de cand armata fraternizeze cu noi. Militia se retrasese, la fel ca si Securitatea in barloguri. Ceausescu fugise. Noi eram la 500 de kilometri departare de ceea ce devenise acum centrul evenimentelor. Asa ca tragerile de poligon din Piata Operei nu aveau sens. Si parca nici cele din Bucuresti.
Am inteles dupa ceva vreme ce s-a intamplat... Atunci a fost pusa in miscare lovitura de stat prin care Iliescu si gasca ne-au pauperizat si ne-a transformat in slugile lor, pretinzand ca vor sa ne dea libertatea... Ei de fapt, asa cum am vazut in urmatorii douazeci de ani, se pregateau sa ne ia totul... De aceea tatal lui Geoana i-a pus la dispozitie lui Iliescu planurile cu subteranele din Bucuresti. De acolo apareau si dispareau "teroristii" care i-au oferit lui Iliescu acoperire pentru executarea ilegala a lui Ceausescu, si pentru tot sangele scurs atunci.
Oamenii care au murit dupa plecarea lui Ceausescu sunt victimele nevinovate al ciumei rosii, care se perpetueaza in Romania si astazi, sub forma unei propagande salbatice in media controlata de USL. Si pana Ion Iliescu, fiul tigancii caldararese bulgaroaice si al unui tradator de tara ce milita pentru dezmembrarea Romaniei, alaturi de ceilalti colegi de nelegiuire, care au folosit sange nevinovat pentru transfuzia de putere in folosul lor, si numai al lor, nu vor fi dusi in fata legii, liniste nu poate fi in Romania. NICIODATA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Eu cred ca: