POTRIVIREA INCONGRUENTELOR

Am luat zilele acestea nota de faptul ca am obosit a mai fi singur... Dumnezeu stie de ce mai tanjesc dupa cifra doi, caci pana acum, in mod cert, viata mi-a dovedit ca nu ma pricep la relatii... Sau, mai bine zis, pe masura ce a trecut vremea m-am asprit sub influenta rigiditatii si inmultirii ideilor fixe...

Dupa ce imi trec toate acestea prin mansarda fizicului, vine partea a doua, pe care as numi-o retragere: inchipuindu-mi o viata in doi intru usor in panica... Pentru ca toate lucrurile ce le faci intr-o astfel de situatie, chiar si cele mai mici, trebuiesc facute cu efort sustinut... Bunul simt, empatia, bunele maniere, toate acestea trebuiesc puse la lucru in fiecare clipa...

Ce sa mai vorbim de cuvinte.. La fiecare pas trebuie sa fii atent la ceea ce spui, cand spui si mai ales, CUM spui, pentru ca sa nu fie interpretat gresit si astfel sa dai posibilitatea nasterii unei discutii pe care nu ti-ai dorit-o si oricum este inutila...

Ii admir sincer pe cei care au reusit sa convietuiasca in acelasi stramt spatiu pe parcursul unei vieti intregi... Au trecut peste toate problemele, si au dus lucrurile pana la capat... Au reusit sa treaca toate obstacolele... Pentru mine toti acestia sunt niste campioni...

Eu? Nu am avut contra-exemple in familia in care am crescut... Dimpotriva, as spune... Asa ca trebuie ca am o hiba pe undeva... Am incercat sa o gasesc... Incerc inca si astazi... Dar gasirea ei mi se pare acum un efort inutil.

Pentru ca, ori de cate ori imi fuge mintea la acordarea unui permis de libera trecere prin viata mea unei alte persoane, reflexiv, trantesc cu putere usa in nasul gandului ce bate, cerand sa fie lasar sa intre... Reflexiv... Un instinct... Ca acela de conservare...

Nu stiu de ce... Probabil inca visez la relatia perfecta intre doua entitati imperfecte... Sper la gasirea si potrivirea incongruentelor... Nu pot accepta cu nici un chip o relatie "de nevoie", impusa de stimuli hormonali sau economici... Nu stabilitatea de acest gen o caut...

Vreau doar liniste pentru trairea deplina a emotiilor... Posibilitatea de a le lasa sa zburde in siguranta fara a fi agresat de nevoi egosite si absurde uneori... Absurde nu datorita nevoilor in sine ci datorita momentului ales pentru a fi exprimate... Si, mai presus de toate nu vreau sa faca viata amara nimanui, cu atat mai putin a celor pe care ii iubesc...