RAIA

La orele patru ale diminetii, caldura nu te lasa sa dormi. Mai ales cand burta asta, care a fost odata piept, te face sa asuzi mai abitir decat este normal... Nimic de zis, am slabit mult... Viata de aici imi prieste... Insa parca tot nu e destul... Mai e de lucru. Mult. Nu stiu cum de am fost atat de delasator...

De fapt nu stiu daca am fost delasator, depresiv sau pur si simplu am fost inconjurat de o nesimtita agresivitate care m-a facut sa ma scufund in apucaturi depresive...Zilele acestea imi trec mii de ganduri prin cap... Cum ar fi faptul ca de la o vreme incoace, de fiecare data cand vad fotografii cu Crin Antonescu, am senzatia ca vad figura unui narcoman... Nu glumesc si nici nu atac persoana... Cine stie poate ca este doar obosit, desi gurile rele spun ca asta sigur nu e o problema... Sau poate ca sufera de vreo boala, in afara de cea pe care i-am depistat-o deja: nesimtirea....

Apoi, uneori imi trece prin minte sa las in plata Domnului cele ce se intampla in Romania, scuzandu-mi gandul cu ideea malformata ca majoritatea romanilor nu merita efortul... Insa din fericire constiinta mea a avut mereu o flacara puternica si fierbinte cu care sa imi cauterizeze astfel de ganduri... De aceea si sunt neobosit in a va a va vorbi...

Apoi am sesizat ca, desi numarul de accesari pe blog a crescut, cei aflati in afara tarii si-au pierdut din interes... Sau poate ca sunt plictisiti de subiect stiind totusi ce au de facut... Imi rezerv cuvintele mai dure pentru zilele premergatore referendumului... Ceea ce unora nu le este clar, mie imi este foarte... Romanii au acum o alta sansa. Ceea ce astazi pare a fi un dezastru, poate fi transformat intr-un imens capital de imagine...

Nu am sa va ascund faptul ca si aici, pe insula, criza isi infige ghearele tot mai adanc in oameni... Si fiind unul dintre proaspetii veniti, sunt extrem de afectat... In plus am uneori senzatia ca Spania sta mai rau decat Romania la diverse capitole economice... Dar Spania este departe asa ca nu ma pot pronunta avand doar date de pe aceasta bucata de roca vulcanica aruncata in Atlantic...

As fi vrut sa pot ramane in tara... As fi vrut sa poit face tot ceea ce imi doresc acasa... Dar Romania, de fapt nu Romania, ci romanii, devenisera prea obositori... Imi spunea mama acum cateva zile ca acela in care ea isi punea toate spernatele a dezamagit-o cel mai tare... Vorbea despre mine... Cum sa te scuzi in fata unor astfel de cuvinte... Am incercat sa o consolez cumva... Nu cred ca am reusit... Stiu. In Romania esti judecat dupa ce si cat ai... Pe cale de consecinta, cum eu nu sunt genul materialisto-pragmatic, pentru majoritatea celor care nu ma cunosc de loc sunt o cauza pierduta... Ba chiar as putea spune ca si pentru unii dintre aceia care ma cunosc sunt la fel, daca femeia ce m-a zamislit crede asa ceva...

Cred ca am mai spus acest lucru dar aici, m-am regasit. Am reinvatat sa fiu eu. Am reinvatat sa ma focusez. Realizez ca in Romania am fost bolnav. Oricum s-ar numi boala de care am suferit imi este greu acum sa ma debarasez de ea.... Realizez imbacseala in care m-am complacut si de care eram inconjurat... Sufeream, ca de altfel toti romanii, de acelasi proces de imbatranire prematura...

Chiar si avand dificultati economice, acum sunt mai relaxat decat atunci cand aveam resurse finaciare mai mult decat suficiente in Romania... Insa aici se intampla un lucru minunat... Incet-incet realizez ca, dupa ce am trecut de un soi de perioada de test (si asta nu pentru ca sunt roman ci pentru ca aceasta este regula nescrisa a insulei) lumea devine mai prietenoasa si usile incep sa ti se deschida mai usor... Iar ceea ce doresc eu sa obtin aici nu este usor. Chiar deloc. Am sacrificat multe pana acum pe altarul muzicii in ultimii patru-cinci ani ani. Insa nu suficient. Trebuia sa fac toate acestea candva, demult...

Ceea ce stiam inca din tara s-a transformat si aici intr-o realitate ostila: nu conteaza cat esti de bun ci pe cine cunosti! Asa ca de  doi ani, caci atatia s-au implinit in chiar aceste zile, am tot construit la relatii... Ii este greu unui englez sa faca acest lucru daramite unui roman... Am invatat sa am rabdare. Am invatat sa am grija de mine de unul singur...

Uneori imi vine sa rad: pana sa ajung aici nu stiam cum se foloseste o masina de spalat... Ce sa spun? Am fost un rasfatat sau am fost un nesimtitor? Nu stiu Cred ca putin din amandoua... Si totusi... Simt ca, desi sunt de atat vreme aici, nu m-am vindecat complet. Ma intreb daca ma voi vindeca vreodata cu totul de bolile ce le-am contractat din cauza faptului ca am trait in Romania vreme de 42 de ani...

Si apoi ma intreb oare cati dintre romani sunt oare in aceeasi situatie in care eram eu, sau mai rau, caci eu am facut eforturi deosebite ca sa nu ma scufund si sa nu imi pierd mintile cat am fost acasa... Si cand ma intreb aceste lucruri, realizez ca multi nu au reusit sa scape de urmele adanci ce le sapa de 23 de ani in noi,romanii, raia numita USL...