NASCUT PE 16 DECEMBRIE (partea a V-a)

Nu mai stiu cum dar pe data de pe 19 lumea a luat foc din nou... De aici tin minte doar franturi... Cineva a avut ideea sa vorbeasca din balconul Operei și din acel moment spațiul de la Opera și pana la Catedrala a fost plin. Pana la refuz.

Se statea ca si in schimburi la fabrica. De la Opera si pana la Catedrala nu aveai unde sa pui acul. Se scandau lozinci. S-au pus insemnele fabricilor care participau la protest. Se aruncau tot soiul de zvonuri. Ca Securitatea vrea sa arunce in aer fabrica "Azur", ca Ceausescu vrea sa rada Timisoara de pe fata pamantului, ca vor sa otraveasca apa... In continuu doar ceata. 

Atunci am vazut si simtit cel mai bine cele trei metode de control comuniste, folosite pana in ziua de azi: DEZINFORMAREA, INTIMIDAREA si DEMORALIZAREA. Functionau toate trei doar ca furia noastra era mai mare decat frica, nesiguranta, si indoiala in reusita. nimic nu mai conta. Eu asa simteam: ori noi, ori ei.

Se aducea in Piata Operei paine. Ca lumea sa nu plece. O femeie gravida a intrat in travaliu chiar in acolo. Ne-am rugat in genunchi pentru noi si pentru cei care au trecut in nefiinta. M-am rugat si eu desi eram ateu jn acea vreme si mi se parea ciudat.

Peste toate, asteptam cu infrigurare o reactie de la Bucuresti. Am stat si zi si noapte. Faptul ca nu ni se intampla nimic desi zbieram de zile in sir la adresa lui Ceausescu si a comunismului ni se parea cumva amenintator. Asa ca pe data de 20 cand a fost rostit numele lui Ion Iliescu din balconul Operei, ni s-a parut ca asta era omul cel mai potrivit. Si i-am scandat numele cu totii. Pentru ca eram pregatiti sa facem asta.

Stiam ca fusese coleg cu Gorbaciov. Si asta era o chestie tare! Si parca tot in aceeasi zi trupe de garzi patriotice aduse de la Craiova cu forta, dupa un moment de nedumerire ni s-au alaturat fara nici un fel de ezitare. Romanii erau uniti. Dusmanul comun era cunoscut. Cand s-a anuntat ca va fi un miting la Bucuresti am asteptat cu infrigurare momentul.

Dupa discursul lui Ceausescu de la TV parea ca nu mai sunt sanse. Dar trageam nadejde ca Bucurestiul ne va fi scaparea... Si asa a fost... Asa a inceput totul... Douazeci de ani de dezamagiri, douazeci de ani de lupta cu nedreptatea... Douazeci de ani... Am avut nefericirea sa vad mortii scosi din gropile comune... Am avut nefericirea sa vad copii scobind de plictiseala, cu o sarma, gaura facuta in zidul unui cimitir de glontul trimis catre mine...

Douazeci de ani (treizeci si doi acum) in care am avut ocazia sa realizez ca am fost folosit... Douazeci de ani in care am capatat dovezi in ceea ce priveste vinovatii... Douazeci de ani in care Timisoara a rupt-o clar si definitiv cu comunismul, cu cel mai had urmas al comunismului: PSD... Si douazeci de ani de cand il contest pe Ion Iliescu... 

Astept sa plateasca pentru ceea ce a facut... Douazeci de ani... Si nu mai sunt tanar... Iar faptul ca sunt nascut pe 16 decembrie nu mai are acum nici o importanta. Chiar nici una.

PS: au trecut doisprezece ani de la postarea de mai sus. Ion Iliescu este in viata in continuare si traieste linistit. Timisoara a fost invadata de glorioase cohorte de romani ce nu cunosc istoria acestui oras si nici ceea ce inseamna decembrie pentru el.

Oameni veniti din alte parti ale tarii  unde socialismul si Ceausescu inca sunt adulati au venit aici in căutarea bunăstării materiale personale. E de înțeles.

Insa nu stiu daca voi avea stapanire de sine atunci cand voi avea nefericirea sa dau peste vreunul din adulatorii lui Ceausescu  Iliescu sau PSD. Mai ales la Timisoara.