MAREA BUBA. SUFLETUL NOSTRU GREGAR.

Sunt fascinat si entuziasmat deopotriva de cand citesc lucrarea profesorului Constantin Radulescu-Motru. Scrisa in 1937. O analiza ce pare facuta cu bisturiul laser, despicand, strat cu strat, si pe criterii stiintifice, sociologice, trecand de la nivel individual la nivel general. "Psihologia poporului roman" merita din punctul meu de vedere toata atentia. Ne poate da indicii despre ceea ce suntem, ce avem de bastrat si ce probleme avem de rezolvat.

Insa citatul de mai jos, efectiv m-a siderat... Si am realizat cu stupoare, ca desi avem o istorie milenara suntem un popor tanar, datorita faptului ca unitatea teritoriala a romanilor s-a realizat cu nici macar o suta de ani in urma... Vreau sa va atrag atentia in mod deosebit asupra diferentei dintre solidaritate si spiritul gregar... Studiati-le cu atentie...

Din nefericire, solutii miraculoase nu exista... Trebuie probabil doar sa ne educam, generatie cu generatie, de la parinti catre copii... Si am o oarecare senzatie de neliniste acum: mai avem timp oare? Pentru ca in lipsa solidaritatii suntem extrem de expusi... Si toate evenimentele din ultimii douazeci de ani sustin teza sufletului "gregar" si a unui popor tanar, caruia ii lipseste solidaritatea intre indivizi...

"Preocupat (romanul n.n.) de ce vor zice altii; usurelnic când are så ia hotårâri sub influen¡a multimii; religios si nationalist de ochii altora, si în genere totdeauna cu privirea atintitå la ce vor face altii, românul pare dar a tråi sufleteste mai mult cu o constiintå de grup, decât cu o constiintå a sa personalå. In constiinta grupului îsi gåseste dânsul pe de-a gata pânå si cele mai intime motive ale vietii sale zilnice.

Casa lui este fåcutå dupå obiceiul românesc si nu dupå gustul såu personal; masa lui de asemeni; haina lui, de asemeni; pânå si mormântul pårin¡ilor såi, de asemeni. Românul nu cautå så-si apropie natura externå cu gândul de a o transforma si a o diferentia dupå caracterul persoanei sale, persoana sa nu cere de la naturå diferentieri speciale, ci ea se multumeste cu acelea pe care le-a dobândit obiceiul neamului. Fiecare îsi face caså „ca lumea“, månâncå „ca lumea“, se îmbracå „ca lumea“ – ca „lumea albå“ -, si se îngroapå „ca lumea“. Cine ar face altfel, ar face „ca nelumea“, si aceasta ar fi cea mai mare crimå. Fixarea personalitåtii sale nu o cautå românul nici în timp, precum nu o cautå nici în spatiu.

Români care så-si scrie biografia sau români care så eternizeze în piatrå sau metal clipitele vremii sunt foarte rari. Ei tråiesc de zeci de secole lângå munti de piatrå, si cu toate acestea piatra muntilor a råmas cu luciul ei natural, cu luciul pe care i l-au dat ploaia si vântul, fårå så sufere vreo atingere de mânå româneascå. Românul, când a avut câte ceva de påstrat l-a încredintat lumii. El si-a vårsat focul inimii într-o inimå tot ca a lui, si a evitat totdeauna så stea de vorbå cu sine însusi, sau så-si sape gândul pe piatrå sau metal. Lumea chematå så-i stie gândul este lumea cu care el stå de vorbå; lumea cu care el poate cânta, juca si munci împreunå; este lumea vizibilå lui si care îi absoarbe cu desåvârsire individualitatea.

Dar cu aceste însusiri, nu realizeazå el oare, românul, idealul pe care îl gåsim foarte des propagat

în vremea din urmå, idealul solidaritåtii? In adevår, la ce tinde idealul solidaritåtii sociale? La armonizarea sufletelor individuale într-un suflet al societåtii întregi; la ridicarea intereselor de grup deasupra intereselor pur personale... Românul, dupå cum am våzut înså, aproape cå-si are sufletul individual absorbit în sufletul grupului. Nu reprezintå el asadar întruparea idealului solidaritåtii? Departe de asa ceva. Românul este tot asa de putin un bun solidarist cum si membrul unei societåti primitive comuniste este un bun socialist. Pentru a corespunde idealului de solidaritate socialå, i-ar mai trebui românului constiinta sacrificiului persoanei sale, apoi vointa de a face un asemenea sacrificiu; si el nu are nici una, nici alta. El are un suflet gregar, si atâta

tot.

Prin „suflet gregar“ sociologia întelege altceva decât un suflet solidar. Solidaritatea este opera sacrificiului constient, este ultima verigå în înåltarea moralå a vointei, pe când „gregarismul“ este o stare impuså de împrejuråri si de traditie. Solidaritatea este tinta spre care se îndreaptå cultura: „gregarismul“ poate fi anterior orisicårei culturi, si unii sociologi pretind chiar cå el este totdeauna anterior culturii. Unitatea sufleteascå ce se stabileste între toti membrii unei societåti prin gregarism este cu desåvârsire de altå naturå decât aceea care se stabileste prin solidaritate. Gregarismul se produce prin imitatie, pe când solidaritatea prin încordarea si ståpânirea de sine.

O societate cu suflet „gregar“ nu opune imitatiei nici un obstacol: membrii ei având sufletele putin diferentiate, laså drum liber imitatiei, si aceasta se întinde de la o margine la alta a tårii, pe când o societate cu suflete diferentiate opune imitatiei rezistentå, iar unitatea între membrii ei nu se poate dobândi decât prin sacrificiu voit al persoanei fiecåruia.

Gregarismul este o armonie a sufletelor, dobândit pasiv, aproape mecanic; – solidaritatea este o armonie cuceritå prin lupta omului cu sine însusi, prin recunoasterea altora, dupå ce fiecare s-a cunoscut pe sine. Este o mare deosebire între gregarism si solidaritate. Dar cu aceasta nu vrem så întelegem cå starea de gregarism este o stare plinå de påcate si de care un popor trebuie så se rusineze. Gregarismul este o stare obisnuitå la toate popoarele tinere, care nu au avut ocazia så se cultive mai adânc din cauza tineretii lor; si de tinerete nu are så se rusineze nimeni. Rusinos ar fi când poporul nostru ar mai påstra starea de gregarism si dupå ce ar înceta så fie un popor tânår.

Toate caracterele însirate mai sus sunt asadar caracterele sufletului nostru gregar. Imitåm ca oile faptele din jurul nostru si nu aråtåm o energie decât când suntem în grup. La råzboi ne luptåm voiniceste, fiindcå acolo suntem umår la umår, dar la munca profesionalå suntem neglijenti, fiindcå aici fiecare este låsat pe seama datoriei sale proprii. Nu avem curajul pårerilor noastre, când este så ni le apåråm fiecare în parte, dar suntem poporul cel mai susceptibil, când este så ne rostim în grup, si ca grup. Ne aprindem usor ca un foc de paie, dar ne si trece usor aprinderea, cum trece si focul de paie, fiindcå sufletele noastre luate în parte sunt prea putin personale ca så opunå rezistentå, si o datå ele aprinse au prea putin substrat propriu ca så nu se si stingå usor.

Din cauza aceasta trecem foarte adesea prin adevårate crize sufletesti. La fiecare doi-trei ani avem câte o crizå nationalistå de un caracter deosebit. Aci ne afirmåm nt¡ionalismul amenintând pe bulgari, aci pe greci, aci pe evrei, aci pe unguri, aci pe austrieci... Este destul un gest dintr-o parte si un bun agitator care så ne trezeascå pentru ca imediat så ne vedem târâti într-un curent na¡ionalist. Si ceea ce este mai trist este cå mai totdeauna gestul provocator este exploatat, pe rând, de câte unul dintre presupusii nostri dusmani."

C. Radulescu-Motru, "Psihologia poporului roman"