site stats

marți, 8 iunie 2010

INCA UNA MAI FLACAI! HOOOP, S-ASA, S-ASA!!!

















Intro:
"Curtea Constitutionala a decis luni ca Legea lustratiei este neconstitutionala, admitand astfel sesizarea facuta de mai multi parlamentari."

"Curtea Constitutionala a solutionat (!!!), in cadrul controlului anterior promulgarii legii, sesizarile formulate de 29 de senatori si 58 de deputati referitoare la neconstitutionalitatea Legii lustratiei, privind limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se arata intr-un comunicat de luni al instantei constitutionale.


Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru.
Legea lustratiei a fost adoptata pe 19 mai in Camera Deputatilor, for decizional.

Ca persoane lustrabile au fost definite persoanele care au ocupat functii de conducere si au fost remunerate pentru aceasta in PMR, PCR, UTC, UASCR, deputatii in Marea Adunare Nationala, membrii consiliilor populare judetene, municipale si orasenesti, membrii Consiliului de Stat si ai Consiliului de Ministri, conducatorii institutiilor de presa sau de propaganda ai PCR, directorii de editura, persoanele din invatamantul de partid, din structurile Securitatii sau colaboratorii acesteia ca politie politica, magistratii cu functii de conducere in sistemul judiciar comunist, comandantii din Inspectoratul General de Militie pana la nivelul sefilor de post inclusiv, sefii misiunilor diplomatice si consulare s.a.

Toate aceste persoane intra sub incidenta legii si vor avea o interdictie de cinci ani la functii publice numite si alese.

Persoanele care se afla in aceasta situatie si care detin orice functie aleasa vor avea posibilitatea sa-si duca mandatul la bun sfarsit urmand ca interdictia sa functioneze in urmatorii cinci ani de zile. Pentru persoanele numite care sunt lustrabile, mandatul lor inceteaza in 90 de zile de la adoptarea legii."

(preluare de pe ziare.com, site pro opozitie ce se da independent atacand doar actuala guvernare)


In toata aceasta invalmaseala creata de asurzitoarele batai cu lingura in oala administrate publului roman de catre opozitie, aceasta stire a trecut neobservata aproape... Si acest lucru este impardonabil si inacceptabil...

Spuneau uni ca au disparut comunistii si comunismul... De ce cauta atunci 87 de parlamentari (care reprezinta fiecare inca unul cel putin) sa ingroape aceasta lege? de cand nemernicia are rang de virtute in tara asta?

Legea lustratiei, si asa adoptata tarziu, ar mai fi inlaturat din lichele care au pradat tara asta... Aceleasi lichele care l-au tradat si impuscat pe Ceausescu in mod total neconstitutional, se leaga acum de Constitutie...

Si romanii ii suporta... Si se uita in gura lor... Ar mai fi in stare sa ii voteze inca o data... Desi de 20 de ani li se spune ca astia sunt marii vinovati... Pana nu se rezolva aceasta problema, pana nu se rezolva un decembrie 1989 si un 13-15 iunie 1990, Romania nu are nici o sansa ca sa isi revina... Va fi bolnava mereu...

Ma uit cu stupoare cum toata lumea fabuleaza visand cu ochii deschisi ca sa dea jos Basescu si PD-L, singurii care au facut partidul scursorilor si rebuturilor comuniste, PSD, sa guite ca porcul dus la injunghiere... Vad cum protimea pierde lucrurile importante din vedere sub aburul urat mirositor al dezinformarii iesite din latrinele PSD...

Legea Lustratiei este neconstitutionala?!! Cine mai are curaj sa spuna acum ca nu am dreptul sa imi apar viata si bunastarea unei familii cu arma in mana si cu pretul vietii daca am dreptate?!! Astia care au supt sangele romanilor timp de 20 de ani?!!

Uite un exemplu... Am pierdut inca o data, zbierand aiurea la Basescu si PD-L posibilitatea de a ne scapa macar de o parte din lichele... Romanii ca indivizi sunt baieti inteligenti asa... Doar ca pusi la un loc se intampla un fenomen ciudat: se transforma intr-un monument al prostiei...

Mi-e rusine ca sunt roman... Si nu e prima oara... Din 1990 incoace se intampla din ce in ce mai des... A devenit deja obisnuinta... De aceea nu romanul nu mai sesizeaza duhoarea infecta... S-a obisnuit...

Un comentariu:

  1. era de asteptat...nici macar ciuntita nu a putut fi abrobata...sa ne traiasca comunistii...iliescu, poate crapi, ca sa avem si noi alinare....


    te astept la mine pe blog unde curuletz nastase s-a saturat sa tot auda de crimele comunismului..

    RăspundețiȘtergere

Eu cred ca: