duminică, 31 octombrie 2010

PREDICA DE DUMINICA...









I-am auzit pe multi spunand ca Biblia este un text interpretabil... Daca este asa va tare as fi curios ce alta interpretare i se poate da textului de mai jos... Si in ce fel ne pot afecta luciditatea creierului sfaturile de mai jos... Si acum poate imi vor raspunde ateii: de ce aleg sa lase stacheta moralitatii atat de jos? Pentru ca nu pot sau pentru ca vor sa se scuze? Mai ganditi-va la toate acestea... Petru l-a cunoscut pe Hristos si a umblat cu El... Are cineva curajul sa il contrazica?


"1. Lepadati, dar, orice rautate, orice viclesug, orice fel de prefacatorie, de pizma si de clevetire;

2. si, ca niste prunci nascuti de curand, sa doriti laptele duhovnicesc si curat, pentru ca prin el sa cresteti spre mantuire,

3. daca ati gustat in adevar ca bun este Domnul.

4. Apropiati-va de El, Piatra vie lepadata de oameni, dar aleasa si scumpa inaintea lui Dumnezeu.

5. Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca, o preotie sfanta si sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

6. Caci este scris in Scriptura: "Iata ca pun in Sion o Piatra din capul unghiului, aleasa, scumpa; si cine se increde in El nu va fi dat de rusine."

7. Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care ati crezut! Dar pentru cei necredinciosi, "Piatra pe care au lepadat-o zidarii a ajuns sa fie pusa in capul unghiului",

8. si "o Piatra de poticnire si o Stanca de cadere". Ei se lovesc de ea, pentru ca n-au crezut Cuvantul, si la aceasta sunt randuiti.

9. Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata;

10. pe voi, care odinioara nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu capataserati indurare, dar acum ati capatat indurare.

11. Preaiubitilor, va sfatuiesc ca pe niste straini si calatori, sa va feriti de poftele firii pamantesti, care se razboiesc cu sufletul.

12. Sa aveti o purtare buna in mijlocul neamurilor, pentru ca, in ceea ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele, prin faptele voastre bune pe care le vad sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii.

13. Fiti supusi oricarei stapaniri omenesti, pentru Domnul: atat imparatului, ca inalt stapanitor,

14. cat si dregatorilor, ca unii care sunt trimisi de el sa pedepseasca pe facatorii de rele si sa laude pe cei ce fac bine.

15. Caci voia lui Dumnezeu este ca, facand ce este bine, sa astupati gura oamenilor nestiutori si prosti.

16. Purtati-va ca niste oameni slobozi, fara sa faceti din slobozenia aceasta o haina a rautatii, ci ca niste robi ai lui Dumnezeu.

17. Cinstiti pe toti oamenii, iubiti pe frati; temeti-va de Dumnezeu; dati cinste imparatului!

18. Slugilor, fiti supuse stapanilor vostri cu toata frica, nu numai celor ce sunt buni si blanzi, ci si celor greu de multumit.

19. Caci este un lucru placut daca cineva, pentru cugetul lui fata de Dumnezeu, sufera intristare si sufera pe nedrept.

20. In adevar, ce fala este sa suferiti cu rabdare sa fiti palmuiti, cand ati facut rau? Dar, daca suferiti cu rabdare, cand ati facut ce este bine, lucrul acesta este placut lui Dumnezeu.

21. Si la aceasta ati fost chemati; fiindca si Hristos a suferit pentru voi si v-a lasat o pilda, ca sa calcati pe urmele Lui.

22. "El n-a facut pacat, si in gura Lui nu s-a gasit viclesug."

23. Cand era batjocorit, nu raspundea cu batjocuri; si, cand era chinuit, nu ameninta, ci Se supunea dreptului Judecator.

24. El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati.

25. Caci erati ca niste oi ratacite. Dar acum v-ati intors la Pastorul si Episcopul sufletelor voastre."


Petru 1, cap.2

15 minute...

Un pic de relaxare... Am gasit piesa cu Garth Brooks intamplator... Treceam pe langa un bar karaoke dupa terminarea cantarii si un englez chinuia piesa asta care mi-a placut atat de mult incat vreau sa o cant... De fapt si "Wonderwall" a celor de la Oasis o sa il cantam intr-o varianta acustica... Si "Smells Like Teen Spirit"... Pentru ca Nirvana a lasat in urma un nou stil de interpretare in anii `90. Un stil ce a propus atunci rockul ce il ascultam acum. Iar eu nu vreau sa devin un rocker batran... O duminica placuta tuturor...



sâmbătă, 30 octombrie 2010

POVESTIRI INCREDIBILE (partea a IV-a)
















Aveam douazeci si trei de ani in vara anului 1992... Inca mai credeam ca pot sa rastorn muntii si ca lumea poate fi mai buna... Din toata inima... Atunci ca si acum, dar mult mai naiv, credeam ca cei din jur se vor bucura vazand dorinta de a reusi si bagajul alcatuit din munca, talent, cunostinte si aptitudini...

Planul nostru pentru punerea pe roti a firmei de televiziune prin cablu incepuse sa functioneze... Era simplu... Neavand capitalul necesar a trebuit sa asteptam ca sa strangem bani din contracte... TV SOTI NEPTUN insa ne dadea un pic planul acesta peste cap... Incasase bani si nu prea facuse nimic... Oamenii erau un pic dezamagiti si de banii pierduti in jocurile piramidale... Romanul a avut inca de atunci dorinta de a se imbogati rapid si usor... Acesta este visul romanesc...

Promisiunea inceperii lucrarilor la o anumita data m-au obligat sa fac cumva rost de bani... Intre timp ne gandisem sa deschidem o filiala si La Turnu-Severin... De ea trebuia sa se ocupe Cristi... La Constanta eram in intarziere cu inceperea lucrarilor... Din lipsa de finantare... Asa ca am facut trei imprumuturi... Un risc pe care nu il regret nici pana astazi...

Inainte de toate am imprumutat de la tata pentru mine pe atunci imensa suma de 1500 de marci... Nu era destul, asa ca am amanetat masina pentru o suma aproximativ egala... Si am gasit un amic dispus sa gajeze cu apartamentul inca un imprumut bancar... Toate astea ca sa putem cumpara prima statie de emisie, antena parabolica si restul materialelor necesare...

Antena s-a dovedit a fi o mare problema... Trebuia sa aibe un diametru de 3 (trei!) metri ca sa putem accede decent la satelitul Astra I... Solutia am gasit-o la Brasov in cadrul unei intreprinderi de stat care fabrica asa ceva... Iar prima noastra statie a fost un Grundig care putea transmite 8 canale... Asa am inceput...

Intre timp aparuse si Consiliul National al Audiovizualului... Aparuse si o lege a audio vizualului... Si aveam sa aflu rapid cat de multe bete in roate se pot pune chiar si atunci cand totul parea simplu... Mai exista o firma de CATV in Constanta: Sat Line. O firma condusa de doi soti...

Nu mai tin minte cum ne-am cunoscut cu proprietarii Sat Line. Tin minte doar ca mi-au castigat increderea oferindu-se sa ne ajute cu achizitonarea unor scule profesionale si cu niste sfaturi pentru dosarul ce trebuia depus la CNA... Dar zambetul era unul de plastic se de fatada...

Am pregatit dosarele si le-am depus la secretariatul C.N.A. ... Si a inceput asteptarea... Simteam ca ceva este in neregula dar nu puteam sa spun precis ce... Intre timp, concurenta, dar adevarata concurenta a inceput sa ne creeze probleme serioase la Turnu-Severin... Avand mult mai multa putere financiara au ocupat rapid zonele invecinate noua blocandu-ne astfel dezvoltarea...

Compania se numea Terra Sat si fusese pornita inca din 1990 de Ilie Stoichescu, secondat de tatal sau, la Resita... Un om extrem de inteligent si corect in afaceri... Ne-am intalnit cu el la hotelul "Traian" din Severin pentru a discuta termenii "predarii"...

Atat de uimit a fost cand singura noastra pretentie a fost sa ne recuperam banii investiti Terra Sat urmand sa preia in acest fel reteaua construita de noi incat la sfarsitul intalnirii mi-a spus un lucru care mi-a fost de foarte mare folos atunci: "vezi ca la CNA astia de la Sat Line va pun bete in roate"... Mie imi parea incredibil, pentru ca in aparenta eram in raporturi bune... Dar m-am intrebat de ce ar spune un om care tocmai a facut o afacere buna cu noi asa ceva...

Ca urmare a raspunsului la aceasta intrebare am inceput sa devin precaut... Intre timp reteaua incepea sa se dezvolte in jurul Casei de Cultura... Pe masura ce aruncam cabluri peste din ce in ce mai multe blocuri au inceput sa cresca si presiunile asupra noastra... Manifestate in diverse moduri: ba veneu cei de la IGR (Inspectoratul General al Radiocomunicatiilor) sa ne ameninte cu sigilarea statiei, ba primeam cate o comunicare pentru incetarea emisiei de la CNA...

Stresat de toate acestea, in toamna tarzie a lui 1992 aproape ca am clacat... I-am sunat pe cei de la Sat Line cu propunerea de a vinde reteaua firmei mele, care se numea "Christian Startel"... Oamenii nu au lasat sa loe scape oportunitatea si au facut o oferta care mie mi s-a parut buna pentru acea vreme... Dar au facut o greseala de strategie inainte de a se vedea cu sacii in caruta... Au inceput sa umple orasul cu zvonul ca firma "Christian Startel" este pe cale sa dea faliment...

Uneori mandria aceea de banatean iti poate aduce si lucruri bune... Indata ce am aflat de zvonurile care circulau, am pus mana pe telefonsi in termeni deloc politicosi am anulat toata treaba... Eram hotarat sa nu ma las...

Am avut norocul sa il intalnesc in aceasta perioada pe Gigi Neacsa, comandant de nava inca pe atunci, un om care a admirat tenacitatea mea... Cel putin asa cred si astazi... S-a aratat dispus sa ma ajute prin cunostintele pe care le avea la Constanta si la Bucuresti... Am acceptat bucuros... Aveam nevoie... Mare...

Si uite asa intr-o zi ne imbarcam in Audi-ul 100 CC al lui G.N si plecam spre Bucuresti... Ma lasasem complet in mainile sale... De unde sa fi stiut ce avea sa urmeze?! A fost mai bine in acel moment ca nu stiam si ca eram atat de naiv... Nu as fi putut sa fac nimic din ceea ce am facut stiind tot ceea ce stiu acum... As fi fost paralizat...

Cronologic nu mai stiu care a fost prima intalnire... Stiu doar ca i-am cunoscut pe redactorul sef adjunct de la "Tineretul Liber", al carui nume nu il mai retin, si pe Paul Grigoriu, pe atunci director la Radio-Romania... Tot in acele zile l-am cunoscut si pe Gheorge "Ghighi" Bejan, de la grupul "Divertis", pe atunci si director la B.T.T, ce isi avea sediul in cladirea proaspat fostului C.C. al P.C.R. ... Cred ca in acea zi m-a dus G.N. in plin centrul capitalei, intr-un bloc situat in imediata vecinatate a fostului Comitet Central al Partidului Comunist Roman, locul de unde, cu nu multa vreme in urma, Ceausescu isi tinuse ultimul sau discurs...

Simpla locatie imi crea o stare de neliniste... Biblioteca Centrala arsa, urmele de gloante de pe Palatul Regal si celelalte cladiri din imprejurimi induceau neliniste si imi puneau simturile in stare de alerta... Blocul era situat prea aproape de CC... Acolo nu putea sta oricine si oricum pe atunci... Exista si astazi cladirea... Cum stai cu spatele la balconul fostului CC si cu fata spre Palatul Regal, in stanga se inalta un bloc turn, ca o eminenta cenusie a zonei... L-am revazut inainte de a pleca din tara... Exista un restaurant cu iz medieval la demisol...

Nu mai tin minte la ce etaj era apartamentul in care am intrat... Stiu doar ca inainte de a intra mi s-a spus ca acolo sunt tipi foarte tari care au contract cu producatorul de camioane Scania... Cand am intrat acolo era un soi de vanzoleala calma.... G.N. m-a lasat pe hol sa astept... S-au intamplat doua lucruri care m-au socat si care ma bantuie si astazi...

Stand acolo, in picioare, asteptand fara sa stiu ce, la un moment dat se intredeschide o usa din cauza curentului, fara ca persoana ce statea cu spatele la usa si vorbea la telefon sa isi dea seama... Am auzit foarte clar, aud parca si acum, discutia despre tranzactionarea a cateva SUTE de kilograme de platina... A inceput sa mi se faca rau... Incepusem sa ametesc... Stiam ce e platina si cat costa un gram doar...

Si asta inca era un preludiu doar pentru acea zi... Langa mine se infiinteaza un batranel, aparent bonom cu varsta intre 50 si 60 de ani... Se uita la mine zambind jovial si ma intreaba: "De unde esti?". I-am raspuns fara sa clipesc: "De la Timisoara". Urmatoarea intrebare a fost: "Nu vrei sa cumperi un submarin rusesc?"... In clipa aceea era sa ma pufneasca rasul... Mi se parea ca batranelul e tatal vreunuia dintre tipii tari de pe acolo si ca nu e cu toate acasa...

Asa ca raspunsul meu, de tanar naiv si prost, netrecut prin schemele Bucurestiului a fost de fapt o intrebare: "Da` ce sa fac cu el? Sa ma plimb pe Bega?!!"... Am realizat imediat ca am comis o uriasa eroare... Fata bonoma a batranelului cu alura de bunic s-a transformat intr-o fractiune de secunda in imaginea unui rechin batran, viclean si feroce...

Chiar si asa, am incercat sa nu ma ingrijorez... Batranelul disparuse brusc din preajma mea si cele dopua trei secunde ce au trecut pana la intoarcerea lui G.N. mi s-au parut o vesnicie... Incepusem sa cred ca am nimerit intr-un soi de azil... Asta pana cand s-a intors G.N., care vazuse ca am stat de vorba cu batranul rechin, si care m-a intrebat: "Ce a vrut generalul X de la tine?"... Prima mea dorinta a fost sa ies de acolo... Sa o iau la fuga...

As fi aratat insa si mai prost decat ma simteam deja... Unde naiba nimerisem? Ce se intampla cu mine? A trecut multa vreme pana am inteles ce mi se intamplase de fapt... Nu stiu daca submarinul de vanzare era aievea sau era doar o parola de recunoastere... Oricum as lua-o bine tot nu e... Daca exista un submarin rusesc de vanzare in 1992 inseamna ca baietii destepti in Romania nu sunt cei vizibili... Si daca era o parola de recunoastere, cine pe cine trebuia sa se recunoasca si de ce?!!

Atunci nu stiam raspunsul... Chiar si astazi, vazand ce s-a intamplat pe parcursul ultimilor douazeci de ani in Romania il intuiesc doar... Si cu groaza mai intuiesc un lucru: ceea ce am vazut era doar varful aisbergului.... Ametitor, nu este asa? Si toate acestea mi se intamplau mie, un tanar timisorean, ce iesise pe strazi penjtru o viata mai decenta si un strop de libertate...

Asa am inceput sa casc bine ochii si sa fiu atent la toate detaliile din jurul meu... Asa am inceput sa invat sa fiu atent la ceea ce spun si ceea ce fac... Asa m-am transformat din tanarul rocker naiv intr-un "costum"... Asa a murit inocenta mea: brusc... Si tot asa a inceput sa isi infiga in mine ghearele luciditatea maturitatii... Un pic prea devreme daca este sa ma intrebati... Dar astfel am reusit sa fac fata evenimentelor ce aveau sa urmeze... Altfel as fi fost mancat de viu... De mult...

vineri, 29 octombrie 2010

POVESTIRI INCREDIBILE (partea a III-a)









Cand m-am trezit in aceasta dimineata, de fapt nu demult) gandeam ca trebuie sa scriu si mi s-a facut groaza... Sau lehamite... Sau poate amandoua deodata... Trebuie sa imi reamintesc intamplari pe care am preferat sa le uit... Am o singura parere de rau... Ca nu tin minte numele tuturor personajelor, dar de, nimeni nu-i perfect... Inspaimantator este ca acesti oameni au existat si continua sa existe... Prefera siguranta anonimatului...

Asadar, facusem un pariu cu tata... Nu stiam ca facusem un pariu si cu destinul, cel zis si soarta... Habar nu aveam ce voi face si cum... Eram in continuare zvapaiat si as spune si ca un pic prea banatean, acum, privind in urma... Credeam si eu, ca multi alti concitadini, ca eram un pic mai destept, un pic, mai domn si un pic mairasarit in toate, pentru simplul motiv ca m-am nascut la Timisoara...

In 1990 eram student la Facultatea de Electrotehnica, sectia Energetica... Printre colegii de facultate mi-am facut noi cunostinte... Eram nebunatici cu totii... Comunismul cazuse in aparenta, Ceausescu sigur nu mai era la putere si credeam ca e democratie... Mai credeam ca democratia inseamna sa faci aproape orice vrei tu...

Si uite asa, intr-o dupa amiaza cocotati sus pe Reanault-ul 18 cumparat de tata stateam cu conservele de bere langa noi si cugetam sus pe masina eu si un coleg, Cristi Macarie... Ultima oara cand am auzit ceva de Cristi era actionar RDS-RCS...

Cocotati acolo sus divagam despre diverse, bateam campii cu gratie si dadeam note femeilor care treceau prin fata caminului 21... Bineinteles ca notele erau din ce in ce mai generoase dupa fiecare bere terminata...

De nu stiu de unde ne vine ideea noua sa pornim o afacere... Eu, cu gandul la discutia cu tatal meu, am imbratisat imediat ideea de a fi patron... Suna bine... Ma si vedeam JR Ewing... Cristi avea o propunere legata de casarea unor TIR-uri absolut functionale prin intermediul tatalui sau si caratul de apa minerala cu ele... Paremi-se ca s-a pus in discutie si concesionarea unui izvor...

Cum necum, mi-am amintit de un prieten din copilarie, Vali Honiges care la un moment dast venise cu o ciudata cerere de imprumut... Si pe atunci un milion de lei erau bani extrem de seriosi... Zeci de mii de dolari... Vali imi parea un tip prea putin descurcaret asa ca l-am intrebat ce vrea sa faca... "Televiziune prin cablu" zice el...

Hooooo! Zic in gandul meu... Auzisem cuvantul 'televiziune"... Nici nu am mai gandit la expresia "prin cablu" si ce ar putea sa insemne ea... Nu ma interesa... Din punctul meu de vedere era imposibil sa faci asa ceva... Mai ales Valentin... Dar mi-a dovedit ca nu am dreptate si asa a luat fiinta Hi-Fi Qudral la Timisoara...

Dupa o vreme, certat fiind cu ai mei si plecat de acasa, m-am angajat la firma lui Vali, si asta in vremea cand parintii mei aveau o prospera firma de "turism"... De fapt la vremea aceea turistul roman facea bisnita prin Serbia, Ungaria si Turcia... Mi s-a parut ciudat atunci, la fel ca si acum, sa vad ca in multe firme de turism concurente, la fel ca si in a noastra s-au angajat fosti lucratori in Securitate, iesiti la pensie...

La fel cum mi s-a parut ciudat atunci cand soferul autocarului trimis de o firma bucuresteana, de la care tata inchiriase respectivul mijloc de transport, nu a putut conduce autocarul pe motiv ca era beat mort, un pasager cu o figura distincta si foarte hotarat, a condus fara absolut nici un fel de problema autocarul pana la granita cu Bulgaria, fara a avea carnet... Si sigur nu avea alura de sofer pe sub geaca de piele...

Ca sa revin... Eram angajat la firma lui Vali... La inceput am facut instalarile efective in casele oamenilor... Dupa care Vali m-a rugat sa ma ocup de recuperarea sumelor de la datornici... Cu duhul blandetii m-am apucat sa o fac... Asa am ajuns in casa unor copii la fel de tineri ca si mine (aveam 23 de ani pe atunci)... El era polistist proaspat si era originar din Constanta... Din vorba in vorba ma ntreaba de ce nu deschidem si la Constanta o firma de CATV...

Stiam Constanta bine... Aveam prieteni de familie acolo... Mai stiam ca este al doilea oras ca marime din tara... Si ma intrebam cum de nu se gandise nimeni acolo sa faca asa ceva... Nu stiu daca i-am prezentat ideea lui Vali... Cert este ca la un moment dat mi-a cerut sa il reprezint in consiliul de administratie al firmei el urmand sa plece la rude in Germania pentru aproximativ o luna de zile...

La intoarcerea sa din Germania, apele in familia mea se limpezisera asa ca m-am intors acasa... Nici de job nu mai aveam nevoie deci... Asa ca am renuntat la el... Insa cateva luni mai tarziu, stand sus pe capota masinii si vorbind cu C. despre "afaceri" mi-am amintit de firma lui Vali si de ce imi spusese tanarul politist despre Constanta... Le-am legat rapid cap la cap si uite asa, ne-am hotarat... La o bere...

Am facut firma, ne-am imbarcat in Renault si am luat-o catre Constanta... Habar nu aveam de unde sa incepem... Nici macar nu stiam cu ce bani vom cumpara echipamentele... Dar noi vroiam si eram hotarati... In plus aveam eu un plan... Era riscant dar putea sa mearga... Era simplu. Planul... Dar a functionat exact cum prevasusem...

Ajunsi in Constanta a trebuit inainte sa cautam locul potrivit pentru a incepe o retea CATV... Cand am ajuns la Casa de Cultura am stiut imediat ca am dat de o mina de aur... De jur imprejur, ca niste ciuperci uriase, multe, dar multe, blocuri turn... Cu multe scari... Cu multe apartamente, Cu tot atat de multe familii dornice sa mai vada si alte programe in afara de TVR...

Acum, ne trebuia si un sediu... Dar de unde bani? Ca nu prea aveam... Am decis sa ne facem un birou in holul Casei de Cultura... Asa ca am cerut sa il vedem pe director caruia i-am explicat cine suntem si ce vrem sa facem...

A fost pentru prima si ultima oara in viata mea cand mi s-a oferit ceva sub pretul pe care l-am avansat... Din toata treaba aceasta Casa de Cultura din Constanta are si in ziua de astazi profit: ideea impartirii holului in spatii comerciale mi-a venit atunci in minte pentru ca aveam nevoie de un argument... Imi apartine... Si ultima oara cand am trecut pe acolo treaba inca functiona...

Oricum ar fi ne-am pus pe reaba... Un birou vechi si un telefon wireless conectat la reteaua telefonica a institutiei unde plateam chiria... Am pus fluturasi in toate cutiile postale... Apoi ne-am pus pe asteptat... Tin minte si azi primul client...

De fapt, o clienta... A venit sa se intereseze ce si cum... Cand a aflat ca suntem din Timisoara a fost incantata... Aveam sa aflu ceva mai incolo ca intre timisoreni si constanteni exista un soi de admiratie reciproca amplificata de evenimentele, proaspete pe atunci, din 1989...

Femeia a primit contractul cu reducerea de 50% promisa... La plecare ne lasa o paine pe masa... Uimit o intreb de ce la care raspunsul uluitor a fost: "Am mana buna sa stiti. O sa va mearga bine..."....

Si asa au inceput peripetiile mele, care aveau sa ma duca de pe holurile ministerelor din Bucuresti pana in preajma inca unui viitor presedinte al Romaniei... Ba inca am aflat de la un fost general comunist ca daca vreau sa cumpar un submarin rusesc nu este o problema... Iar am divagat prea mult... Ma opresc aici... Revin maine... Imi vin din ce in ce mai multe detalii in minte...

joi, 28 octombrie 2010

POVESTIRI INCREDIBILE (partea a II-a)
















Dupa ce am recitit ceea ce am scris ieri am realizat ca in mintea mea, multe evenimente din cele pe care le-am relatat imi par atat de indepartate... Ba chiar am gasit mici scapari cronologice... Adevara,t nu de esenta... Dar totusi... Realizez astfel cata vreme a trecut...

Am sa va spun din capul locului ca nu se face nimeni vinovat pentru ca am renuntat la muzica in 1991... Nimeni in afara de mine... Din 1989 mai cu voia parintilor mei si mai fara voia lor, fusesem invitat intr-un proiect numit "Labirint" *nume dat de strada care ne unea pe mine pe trei dintre noi... Totusi pentru mine capacul de oala, pus la sfarsitul lui 1990, are un nume: Petre Magdin...

Pentru cine nu il cunoaste nu cred ca a pierdut nimic... Dar in vremea aceea inca exista o singura televiziune: TVR... Si Magdin, banatean la origine (din Satchinez daca nu ma insel) a acceptat sa ne bage in emisiune pe noi alaturi de cei de la "Survolaj"...

Zsolt Kerestely (sper ca i-am scris bine numele) a fost la pupitrul de mixaj... Atunci le-am cunoscut si pe fetele de la "Secret" si pe baietii pe atunci relativ proaspat infiintatului "Voltaj"... Fetele de la "Secret" ne innebunisera pe toti... In mod deosebit Cristina, chitarista trupei, de care, inevitabil, m-am indragostit... In secret insa... Mai eram indragostit oficial de inca doua persoane la vremea aceea si eram incurcat destul in acel moment... Pe langa faptul ca arata traznet, fata asta mai dadea bine si in chitara... Asta o facea pentru mine un soi de zeita... Ma intreb pe unde o fi acum...

Aveam o piesa, compozitie proprie, cu un text in limba engleza... "There`s no place for me around here/ I think they don`t want to see us near/ I`ve gotta moive on/ I`ve gotta move on now"... Tin minte clar ca eram obositi cand ne-am dat jos din microbuz in fata sediului TVR... Mai tin minte ca a trebuit sa inregistram intai partea instrumentala si ca nu ne-a iesit decat a doua zi...

Vad in minte extrem de dureros de clar filmul intamplarii de la inregistrarea vocii... Vad cum se aprinde se schimba becul rosu cu cel verde si viceversa... Il aud si acum pe Magdin zbierandu-mi in casti: "stop!! stop!!! stoooop!!!" Ma intrebam ce i s-o fi intamplat... Pentru mine fraza ce a spus-o atunci, dupa asa zisa "cadere" a comunismului a fost un soc... Dintre clabucii pe care i-a facut la gura atunci imi bubuie si azi in minte: "Voi sunteti trupa romaneasca!!! Aveti 10 minute sa scrieti textul in limba romana altfel nu va dau pe post!"....

Tin minte revolta neputincioasa... Aceeasi de care ma izbisem si eu si multi altii in atatia ani in care pumnul pus in gura era o metoda eficace pentru a suprima orice avant... Am inghitit atunci cumva galusca... Dar ea se simte si in ziua de azi in textul ce a iesit atunci de undeva din strafundurile mintii mele furioase: "Nu e loc pentru mine aici/Ma napadesc buruieni si urzici/As vrea sa plec/As vrea sa plec da/Ma vor cauta prin adancuri si munti/Nu ma tem dar as vrea sa renunt/As vrea sa plec"...

Undeva caseta video pe care cei de acasa au inregistrat emisiunea s-a pierdut... De la inregistrarea pentru Radio Romania nici macar nu am primit vreodata o copie... La Radio Romania ne invitase o doamna ce ne vazuse la un festival in Craiova... Acum daca stau bine si ma uit in urma mai erau si oameni care cautau sa ajute... Petre Magdin sigur insa nu a fost unul dintre acestia... Propria sa ignoranta si mediocritate a inecat cine stie cate corabii asemanatoare cu a mea...

Fiindca dupa episodul "Petre Magdin" am jurat ca nu voi mai canta niciodata in Romania... Acest lucru se dovedeste astazi a fi marea eroare a vietii mele... Am decis sa ma indepartez de ceea ce imi placea cel mai mult sa fac din cauza unui bou. Decizie gresita si lipsita total de intelepciune... Dupa evenimentele din iunie 1990 de la Bucuresti, unde am participat din toata inima, evenimentul "Magdin" a inceput sa imi dea deja senzatia ca lucrurile nu stau bine deloc in Romania...

Din acea perioada, singura inregistrare ramasa, este cea din filmul "Piata Universitatii" a lui Stere Gulea din care, in fiecare an, la stiri aud franturi din cantecele ce le-am cantat atunci din balconul Universitatii... Si de acolo inca doua amintiri: Marian Munteanu aruncand sapca in sus fara ca sa o gaseasca mai apoi dupa ce am terminat de cantat unul dintre cantece si o intrebare pusa de unj reporter BBC: "Nu iti este frica sa canti asa ceva?" Am raspuns cu inconstienta varstei: "De ce sa imi fie?!!"...

Era o minciuna... Incepuse sa mi se faca frica... Si am avut dreptate... Aveam sa aflu numai doi ani mai tarziu de ce imi era frica, si sa vad cam ce soi de oameni pusesera cizma pe Romania... Am fost la doi pasi de Ion Iliescu pe culoarele Casei Poporului... Am vazut atunci cum ii cade zambetul de pe buze si cum i se poate citi o rautate fara seaman atunci cand nu are zambetul acela prefacut, de plastic...

Ion Iliescu este un om feroce... Si se manifesta ca atare... I-am vazut cu ochii mei reactia la intrebarea "ce puteti sa ne spuneti despre manifestantii din Piata Universitatii"... Ne-a balacarit pe toti in fel si chip... Eram acolo cand ne-a facut "golani", "derbedei", "elemente reactionare"... I se citea ura pe fata cand, pierzandu-si controlul, a uitat sa zmbeasca... Spun de atunci ca daca Iliescu nu ar avea urechi ar rade circular... Expresia a fost folclor pentru o vreme... Atuinci imi devenise deja foarte clar ca romanii trebuie sa se trezeasca rapid altfel va fi vai de noi... Din nefericire nu s-au trezit...

Stand pe culoarele Casei Poporului, tinuti la distanta de SPP pentru ca sa treaca tiganul ajuns sef al Romaniei eu gandeam cum sa fac sa il strang de gat... Asta gandeam... Il uram deja atat de mult... Si daca pana atunci doar intuiam unele lucruri, viata avea sa imi demonstreze in urmatorii cinci-sase ani ca intuitia mea a fost exacta... Nu eram singur... Langa mine era Carolina Salguero, foto-reporter din New-York... Ne mai scriem uneori chiar daca nu tinem legatura strans...

Va spun toate acestea pentru ca sa intelegeti ca, daca atata vreme am intuit corect ceea ce se intampla, nu vad de ce acum m-as insela... Si pentru ca sa intelegeti cu cine avem a ne lupta noi romanii... Sper ca maine sa pot incepe a scrie cu adevarat faptele si sa va dau cat mai multe nume ale unor personaje pe care poate ca le-ati uitat... Sau poate ca nu...

Acum, cand trag linia de final pentru articolul de azi si gandesc la ce am de scris pentru maine, incep sa realizez foarte clar ca nu eu sunt acela care trebuie sa asculte rabdator ceea ce au de spus altii ci viceversa... Poate asa vor ajunge sa vada celebra luminita de la capatul tunelului... Stiu ca multi vor spune: "dar stai sa vezi ca eu..."... Nu ma intereseaza... Pur si simplu... Am avut prea multa empatie, prea mult bun-simt si prea multa intelegere pentru prea multi, prea multa vreme...

miercuri, 27 octombrie 2010

POVESTIRI INCREDIBILE (partea I)













Politica e o curva. Dar cineva trebuie sa o faca si pe asta... In viata cochetezi cu multe lucruri... Cel putin eu am facut asta mereu... De mic am fost un rebel... Cu atitudine rock... Un pic mai punk, asa, de adolescenta... Lucrurile astea nu se invata... Ori esti, ori nu esti... Ori simti, ori nu simti... Nu poti sa fii rock si sa te comporti ca regina Angliei... Nu poti sa fii punk si sa te imbraci ca Elvis...

Si totusi o perioada din viata mea am fost un "costum" ca sa traduc ad-literam expresia americana... O perioada in care am avut parte de intamplari iesite din comun si am vazut lucruri care nu multora le sunt date sa vada... Si totul a pornit de la un pariu... Cu omul care m-a crescut si caruia ii spun cu tot respectul "tata"...

Omul acesta merita respectul meu din plin si din toata inima... Chiar daca nu ne-am inteles niciodata... Nu pentru ca ar fi vreunul dintre noi un om rau... Pur si simplu avem sisteme de referinta diferite... Apreciez tot ceea ce a facut pentru mine...

S-a straduit din rasputeri sa faca din mine "om", asa cum intelege mai tot banateanul aceasta expresie... Desi el era oltean... "Om"... Adica familie, casa, masina, pozitie sociala si bani... Multi bani... Din punctul lui de vedere, probabil ca regreta acum faptul ca a acceptat sa imi plateasca prima chitara si orele la profesor... Dar pe mine exact asta m-a facut fericit si ma alina de atunci incoace...

Stiu ca sunt in continuare "oaia neagra" a familiei... Si o vreme eram suparat foarte din acest motiv... Asta pana am realizat ca o oaie negra se vede foarte bine intr-o mare de oi albe... Iese in evidenta chiar... Cred ca nu pot fi decat "alfa"... Din egocentrism...

Un egocentrism care ma ajuta atunci cand cant... Imi place sa fiu in lumina reflectoarelor... Centrul atentiei... Si cand toate luminile se sting ma retrag undeva singur, in liniste, ca sa imi revin... Cred ca de aceea motto-ul meu in viata este: "daca vrei sa fii ciobanul, nu te comporta ca oile!"...

Tata nu a aprobat niciodata orientarea mea spre visare... Pentru el, muzica se desfasura cel mult in birt... Rock-ul? Era o oroare pentru parintii mei carora le placea Gica Petrescu, Irina Loghin, Dolanescu sau Lepa Brena... Cand a aparut moda new-wave tin minte ca m-am tuns dupa modelul unui membru al trupei Duran Duran.: Lung intr-o parte scurt in cealalta... Nebunia anilor `80...

Nefericirea a fost ca, in acelasi an, parintii ne-au dus intr-o excursie prin tarile blocului socialist, pana in Germania Democrata, unde in plin centrul Berlinului am avut ocazia sa vedem niste punkeri veritabil... Creste vopsite purpuriu, ma rog, tot tacamul... Ingrozita, mama mi-a solicitat sa renunt la tunsoare si bineinteles ca s-a ajuns la mari neintelegeri, soldate cu o forfeca infipta in parul meu, ceea ce a atras dupa sine doar o singula posibila freza: tunsoarea cu numarul zero...

Se potrivea de minune cu porecla de Papillon, primita prin clasa a saptea, porecla inspirata de filmul cu acelasi nume in care rolul puscariasului era jucat de Steve McQueen (initial, gandindu-ma la "Les Miserables" am scris Jean Gabin dar am fost imediat corectat... Probabil ca si daca asa vrea nu as putea sa gresesc ordinea cronologica a evenimentelor). Porecla asta a fost scurtata apoi in Pappy, fiind mai usor sa strigi cand jucai fotbal in curtea scolii Pappy decat Papillon... Si uite asa am ramas Pappy din clasa a saptea si pana acum...

Nu e de mirare deci ca parintilor mei li se parea ca am apucat-o pe cai gresite, desi toata rebeliunea mea se rezuma la atitudine si la muzica... Mai tarziu, dupa armata, intrat cu greu la Facultatea de Electrotehnica am decis sa renunt din cauza atitudinii unui profesor... Nu-i mai tin minte numele... Ne tinea cursul de mecanica...

Pentru ca eram rebel si mi se parea ca este mai putin inteligent decat mine l-am luat peste picior la un curs... Riposta?!! M-a dus in re, apoi in re-re, si asa mai departe... Asa ca m-am dus sa imi iau dosarul de la secretariat... Secretara se uita la mine uimita si m-a rugat sa ma razgandesc.. Nu mai tin minte tot ce i-am spus dar sigur am incheiat cu bagatul picioarelor in scoala lor...

Asta echivala cu un dezastru in familia mea... Si s-a apucat tata sa imi tina o prelegere: ca nu va fi nimic de capul meu, ca am sa ajung sa dorm prin santuri si asa mai departe... Si aici incepe povestea pe care vreau sa v-o spun de fapt...

Eram deja furios pe profesorul X... Predica tatalui meu nu a facut decat sa toarne gaz pe foc... M-am infuriat si mai tare... Atat de tare incat am propus tatalui meu un pariu ce parea ca pierdut din oficiu numai ca sa ma lase in pace... Si suna cam asa pariul: ca intr-un singur an voi face mai mult decat a realizat el intr-o viata...

Imediat dupa aceea mi-a parut rau... Ma luase gura pe dinainte... Nu stiam cum aveam sa o fac... Dar porumbelul iesise pe gura si era in joc onoarea mea... Cine ma stie ma cunoaste... Ambitia mea este hiper-stimulata de provocari...

Recunosc... Tehnic am pierdut pariul. Nu a durat un an... A durat doi... Printr-un concurs de imprejurari ciudat am decis sa deschid o firma de televiziune prin cablu in care pana la urma am ramas ca unic asociat... Asa am ajuns tocmai la... Constanta...

Si asa au inceput incredibilele intamplari pe care am sa vi le povestesc de maine incolo... Recunosc, am vrut sa o fac astazi dar am divagat atat de mult incat ziua a inceput, telefonul a inceput sa sune si el, iar eu nu ma mai pot concentra...

marți, 26 octombrie 2010

E BINE SA FII PROST... (revizuit)














E bine sa fii prost...
E-o binecuvantare.
Cuvantul
Sa nu-ti pese,
Ca-n van l-ai risipit.
Sa nu auzi soarele
Cum sfaraie-n mare,
Scaldandu-se lenos
In zori
Sau asfintit...

E bine sa fii prost...
Sa crezi doar ce atingi
Sau ce ochiul ti-inseala.
Sa crezi ca tu esti totul
Cand tu nu esti nimic.
Sa nu fi singur
Nici macar o clipa...
Si doar cand
Mai multi sunt ca tine
Tu sa dormi linistit.

E bine sa fi prost amice...
E bine...
Ma jur pe toti sfintii...
Te invidiez...
Eu? Dansez...
De unul singur...
Printre stele...
Am si vise...
Las gandul
Sa imi zboare
Hai-hui
Prin Univers...

E bine sa fii prost...
Da...
E atat de bine...


RESPECTUL DE SINE...















Este in acest moment la cel mai jos nivel in Romania... Traian Basescu a fost votat de romani... Nu conteaza procentajul... E DEMOCRATIE!!! Postacii, fie ca sunt platiti pentru asta, fie ca sunt pur si simplu ignoranti, refuza categoric sa respecte un proces democratic, si optiunea celor care au votat altfel decat le-a dictat leprelor interesul personal...

Si dupa toate astea, desi PSD, PC si Crin Antonescu impreuna cu armata lor de suieratoari se afla clar in minoritate, se apuca, in mod uluitor, sa vorbeasca despre... DICTATURA!!! Bine... Macar ne-au dat o idee despre modul in care pot fi starpiti...

Este inca o dovada de anti-Romania si anti-romanism sa vorbesti astfel despre un presedinte ales... Singurul care a scapat de toata balacareala aceasta de satra a fost Ion Iliescu... Emil Constantinescu a fost facut tap, Basescu in fel si chip... Oare fiul unei tiganci si al unui anti-roman condamnat, care a ajuns la putere prin crima in 1989 este mai bun decat un roman?!! Chiar asa?!!

Cand nu exista respect fata de Basescu nu exista respect fata de cei care l-au votat. Cand nu exista respect pentru institutia reprezentata de Presedintele Romaniei, nu iti respecti tara. Nu ma refer la criticarea unor masuri ci la folosirea unor porecle intr-o pura maniera de satra... Cand ridici in slavi oameni care au pus mana pe putere prin crima in 1989 si de atunci incoace au impins Romania spre dezastru se cheama ca esti un imbecil... Parerea mea...

Maine am sa postez pentru prima oara ceea ce unii dintre cei care ma cunosc mai indeaproape au auzit deja la un pahar de vorba... Povesti adevarate despre ceea ce faceau baietii inca din 1992... Este experienta mea personala, asa cum am trait-o eu... Imi pare rau ca nu mai tin minte toate numele dar socul intamplarilor mi-a ramas bine intiparit in minte...

In 1992 baietii destepti faceau comert cu sute de kilograme de platina si vindeau submarine rusesti... Nu erau fitecine dar au ramas anonimi si in ziua de azi... Stiu doar ca unul este fost general de pe vremea lui Ceausescu... Pe maine deci...