POVESTIRI INCREDIBILE (partea I)

Politica e o curva. Dar cineva trebuie sa o faca si pe asta... In viata cochetezi cu multe lucruri... Cel putin eu am facut asta mereu... De mic am fost un rebel... Cu atitudine rock... Un pic mai punk, asa, de adolescenta... Lucrurile astea nu se invata... Ori esti, ori nu esti... Ori simti, ori nu simti... Nu poti sa fii rock si sa te comporti ca regina Angliei... Nu poti sa fii punk si sa te imbraci ca Elvis...

Si totusi o perioada din viata mea am fost un "costum" ca sa traduc ad-literam expresia americana... O perioada in care am avut parte de intamplari iesite din comun si am vazut lucruri care nu multora le sunt date sa vada... Si totul a pornit de la un pariu... Cu omul care m-a crescut si caruia ii spun cu tot respectul "tata"...

Omul acesta merita respectul meu din plin si din toata inima... Chiar daca nu ne-am inteles niciodata... Nu pentru ca ar fi vreunul dintre noi un om rau... Pur si simplu avem sisteme de referinta diferite... Apreciez tot ceea ce a facut pentru mine...

S-a straduit din rasputeri sa faca din mine "om", asa cum intelege mai tot banateanul aceasta expresie... Desi el era oltean... "Om"... Adica familie, casa, masina, pozitie sociala si bani... Multi bani... Din punctul lui de vedere, probabil ca regreta acum faptul ca a acceptat sa imi plateasca prima chitara si orele la profesor... Dar pe mine exact asta m-a facut fericit si ma alina de atunci incoace...

Stiu ca sunt in continuare "oaia neagra" a familiei... Si o vreme eram suparat foarte din acest motiv... Asta pana am realizat ca o oaie negra se vede foarte bine intr-o mare de oi albe... Iese in evidenta chiar... Cred ca nu pot fi decat "alfa"... Din egocentrism...

Un egocentrism care ma ajuta atunci cand cant... Imi place sa fiu in lumina reflectoarelor... Centrul atentiei... Si cand toate luminile se sting ma retrag undeva singur, in liniste, ca sa imi revin... Cred ca de aceea motto-ul meu in viata este: "daca vrei sa fii ciobanul, nu te comporta ca oile!"...

Tata nu a aprobat niciodata orientarea mea spre visare... Pentru el, muzica se desfasura cel mult in birt... Rock-ul? Era o oroare pentru parintii mei carora le placea Gica Petrescu, Irina Loghin, Dolanescu sau Lepa Brena... Cand a aparut moda new-wave tin minte ca m-am tuns dupa modelul unui membru al trupei Duran Duran.: Lung intr-o parte scurt in cealalta... Nebunia anilor `80...

Nefericirea a fost ca, in acelasi an, parintii ne-au dus intr-o excursie prin tarile blocului socialist, pana in Germania Democrata, unde in plin centrul Berlinului am avut ocazia sa vedem niste punkeri veritabil... Creste vopsite purpuriu, ma rog, tot tacamul... Ingrozita, mama mi-a solicitat sa renunt la tunsoare si bineinteles ca s-a ajuns la mari neintelegeri, soldate cu o forfeca infipta in parul meu, ceea ce a atras dupa sine doar o singula posibila freza: tunsoarea cu numarul zero...

Se potrivea de minune cu porecla de Papillon, primita prin clasa a saptea, porecla inspirata de filmul cu acelasi nume in care rolul puscariasului era jucat de Steve McQueen (initial, gandindu-ma la "Les Miserables" am scris Jean Gabin dar am fost imediat corectat... Probabil ca si daca asa vrea nu as putea sa gresesc ordinea cronologica a evenimentelor). Porecla asta a fost scurtata apoi in Pappy, fiind mai usor sa strigi cand jucai fotbal in curtea scolii Pappy decat Papillon... Si uite asa am ramas Pappy din clasa a saptea si pana acum...

Nu e de mirare deci ca parintilor mei li se parea ca am apucat-o pe cai gresite, desi toata rebeliunea mea se rezuma la atitudine si la muzica... Mai tarziu, dupa armata, intrat cu greu la Facultatea de Electrotehnica am decis sa renunt din cauza atitudinii unui profesor... Nu-i mai tin minte numele... Ne tinea cursul de mecanica...

Pentru ca eram rebel si mi se parea ca este mai putin inteligent decat mine l-am luat peste picior la un curs... Riposta?!! M-a dus in re, apoi in re-re, si asa mai departe... Asa ca m-am dus sa imi iau dosarul de la secretariat... Secretara se uita la mine uimita si m-a rugat sa ma razgandesc.. Nu mai tin minte tot ce i-am spus dar sigur am incheiat cu bagatul picioarelor in scoala lor...

Asta echivala cu un dezastru in familia mea... Si s-a apucat tata sa imi tina o prelegere: ca nu va fi nimic de capul meu, ca am sa ajung sa dorm prin santuri si asa mai departe... Si aici incepe povestea pe care vreau sa v-o spun de fapt...

Eram deja furios pe profesorul X... Predica tatalui meu nu a facut decat sa toarne gaz pe foc... M-am infuriat si mai tare... Atat de tare incat am propus tatalui meu un pariu ce parea ca pierdut din oficiu numai ca sa ma lase in pace... Si suna cam asa pariul: ca intr-un singur an voi face mai mult decat a realizat el intr-o viata...

Imediat dupa aceea mi-a parut rau... Ma luase gura pe dinainte... Nu stiam cum aveam sa o fac... Dar porumbelul iesise pe gura si era in joc onoarea mea... Cine ma stie ma cunoaste... Ambitia mea este hiper-stimulata de provocari...

Recunosc... Tehnic am pierdut pariul. Nu a durat un an... A durat doi... Printr-un concurs de imprejurari ciudat am decis sa deschid o firma de televiziune prin cablu in care pana la urma am ramas ca unic asociat... Asa am ajuns tocmai la... Constanta...

Si asa au inceput incredibilele intamplari pe care am sa vi le povestesc de maine incolo... Recunosc, am vrut sa o fac astazi dar am divagat atat de mult incat ziua a inceput, telefonul a inceput sa sune si el, iar eu nu ma mai pot concentra...