NU IMI ESTE RUSINE. DOAR IMI PARE RAU...

Nu imi este rusine ca sunt roman. Deloc. Doar imi pare rau... As fi vrut sa fiu american. Ca strabunicul meu. Pe care uneori sunt suparat pentru ca nu s-a casatorit legal cu strabunica mea niciodata. Asa as fi putut fi si eu american. Cu acte in regula. Si la cat de mult iubesc America, sunt suparat pe el. Chiar daca a avut scuza ca primul sot al strabunicii mele a fost declarat disparut pe front si ea nu a putut divorta niciodata...

Am avut undeva prin casa, cand bunica inca traia si o fotografie din 1897 (daca bine imi amintesc) cu strabunicul meu alaturi de un boxer... Facuta la Chicago... Leca Trifunov (a se citi Letza).... A participat la fondarea unei biserici ortodoxe in Detroit, unde, zicea bunica, pe o placa de comemorare se afla si numele sau...

Singura ruda in viata, un verisor indepartat de-al bunicii, Ralph (bineinteles tot Trifunov, sau ma rog Triphunov) este acum la o varsta la acre nu mai recunoaste decat preotul si infirmierul... Cel putin asta mi-a spus preotul de la parohia sa in mailul trimis anul trecut... Cand am cerut date de la caminul de batrani unde s-a retras mi s-a spus ca o ruda apropiata a sa, care are grija de el, nu si-a dat acordul pentru a fi informati... Ciudat...

Pe Ralph si pe parintii sai i-am cunoscut in 1977 cand au venit pentru prima si ultima oara in Romania... De atunci nu i-am mai vazut niciodata... Primeam doar anual carti postale de Paste cu cate un dolar simbolic in ele... Apoi au incetat sa mai vina... Presypun ca batranii au murit iar Ralph fiind singur si fara copii... Ma rog...

Nu stiu ce m-a apucat sa scriu despre toate astea... Intotdeauna, si de mic copil mi s-a inoculat ideea ca strabunicul meu a fost american... A avut un necaz insa... Din joaca, la serviciu (lucra la o fabrica de bere) a alunecat cumva si a cazut de pe geam de la etaj... Si-a rupt picioarele...

Atat de grav a fost incat medicii americani au luat decizia sa i le amputeze... Dar el nu era omul care sa accepte asa ceva... S-a imbarcat pe transatlantic si s-a intors in zona Banatului romanesc, unde un felcer i-a rupt din nou picioarele pentru ca sa ii poata reda capacitatea de a se deplasa...

Toata viata a schiopatat... Cam in aceeasi perioada a cunoscut-o si pe strabunica mea... Nu s-au casatorit legal iar copiii (bunica si sora ei geamana) au fost trecuti pe numele sotului disparut pe front al strabuncii...

Eu nu l-am cunoscut... A murit in anul nasterii mele inainte ca eu sa fi aparut... Stiu toate lucrurile acestea de la bunica si mama mea... Bunica spunea ca de la el mostenesc talentul pentru limbi straine si muzica... Si adesea se infiora cand ma auzea razand, pocnindu-si palmele spunand ca mereu i se pare ca rad intocmai ca strabunicul meu...

Mamaaaaaa... Daca recitesc ce am scris, suna a telenovela... Intortocheata treaba... Doar ca este adevarata... La fel de adevarata ca si faptul ca numele de Irinoiu este numele tatalui meu vitreg care m-a adoptat cand eram prin clasa a patra... Pana atunci am purtat numele de Cerchez... Alta telenovela...

Stra-strabunicul meu din partea tatului biologic pare-se ca a fost colonelul Mihail Cristodulo Cerchez, colonel in timpul razboiului de Independenta, ulterior general, caruia Osman Pasa i s-a predat la Plevna... Spun pare-se pentru ca nu pot crede pe de-antregul un om pe care il cunosc prea putin...

Dar am vazut cand eram mic o fotografie mare, veche, inramata, cu un ofiter intr-o uniforma militara... Eram mic dar dintr-un motiv ciudat tin minte acest lucru, mai ales ca toti cei din casa o pusesera la loc de cinste si ma priveau curiosi, urmarindu-mi reactiile......

Pana la urma nu imi este rusine ca sunt roman. Nu are de ce sa imi fie. Doar imi pare rau. Nespus. La fel de rau pe cat imi pare ca nu sunt american ca si strabunicul din partea mamei si ca nu am nici o relaizare care sa ma evidentieze precum strabunicul din partea tatalui meu biologic...

Nu mi-ar fi parut rau... Dar daca tot am simtit nevoia sa plec, la urma urmelor am fi fost mult mai multi oameni linistiti... Nu enervam atata populatie si nu ma simteam alien niciodata... De cei pe care i-am iritat nu imi pasa... Este si normal... Gandesc, in mod absolut egoist desigur si inainte de toate, la mine...