POTARNICHEA...

Simt acum, mai mult ca niciodata, ca fac parte din stolul de potarnichi ce si-au luat zborul catre toate zarile... Sunt doar una dintre potarnichi... Nici prima si, cu siguranta, nici ultima... Cred ca stiam ca asta sunt... Cred ca nici nu imi doream altceva... Mi-au trebuit douazeci de ani ca sa invat sa zbor... Inainte de toate imi trebuia un motiv pentru a invata sa zbor...

Aidoma tuturor pasarilor cerului, in clipa in care i-am prins spilul dus am fost... Am zburat si la figurat si la propriu... Cat mai departe vroiam eu... Credeam ca am reusit... Si totusi nu suficient de departe... Lumea asta este mica... Prea mica... Nu mai ai unde te ascunde...

Spun asta pentru ca ieri dupa amiaza, cum stateam asa linistit, primesc un telefon... Din senin... Vocea de la telefon imi spune ca este timisorean si ca ma suna la recomandarea unui prieten comun, o alta potarniche ce a zburat tocmai hat-departe, la New York... Si nu imi venea sa cred... La incveput habar nu aveam cu cine vorbesc... Abia la al doilea contact ne-am dat seama ca de fapt ne cunoastem si inca foarte bine...

Uite asa ne-am vazut aseara, ne-am vazut asta seara, si cu ocazia astam revazut inca un cunoscut din Timisoara... In timpul de cand nu ne-am mai auzit, tuturora ni s-au intamplat multe... Eu m-am despartit, unul s-a casatorit acum o luna de zile... Celalalt are doi copii iar fratele sau are... trei!!! Si toti baieti!!! Toate astea s-au intamplat in patru sau cinci ani...

Nu este prima oara cand intalnesc aici oameni care ma cunosc sau pe care ii cunosc... Acum vreo luna doua perechi aterizate din Bucuresti pentru un mic concediu m-au recunoscut... Ma vazusera pe scena la Spice, in Bucuresti... Ciudat cat de mica este planeta asta pe care locuim nu credeti?!!

Ca sa revin la lucrurile din care nu imi revin, proaspetii casatoriti, aflati intr-un fel de luna de miere s-au indragostit, ca si mine nu de mult, si ca multi altii de altfel, de insula primaverii vesnice... Eu? Am de gand sa ii ajut asa cum la randul meu si eu am fost ajutat... Un soi de "da mai departe"...

Totusi, un val de tristete ma cuprinde... Spunea cineva ca romanii fug ca potarnichile din Romania... Si pare sa aibe dreptate... Sau poate ca am umblat eu prea mult prin toate partile Romaniei, incercand sa gasesc o solutie pentru a nu pleca si am ajuns astfel sa cunosc foarte multa lume... Mi-ar place sa fie asta... Ar fi o dovada ca m-am straduit din rasputeri sa nu plec...

Apoi, toata lumea ma intreaba despre ea... Ea, cea care nu mai este acum parte din viata mea... Au vazut ei oare ceva ce ea sau eu nu am vazut? Pentru ca, aproape invariabil, lumea se mira la auzul vestii ca ne-am despartit... Pentru mine asta este deja o stire veche, dar multi nu au aflat-o inca...

Uneori am senzatia ca povestea mea si a ei nu s-a terminat inca... Dar semnele sunt clare... Ea nu mai vrea sa stie de mine... Am sa ii trimit totusi un mic suvenir de pe insula... O fac cu teama ca il va refuza, desi nu am nici speranta nici dorinta de a o intoarce din drumul ei...

Din pozele recente pare ca este mult mai fericita fara mine... Si asta ma uimeste... Cum am putut sa iubesc o femeie si sa o fac nefericita daca si ea m-a iubit cu adevarat?!! Oricum nu mai conteaza... Au fost spuse vorbe prea multe, si unele prea grele... Nu cred ca mai exista cale de intoarcere pentru noi...

Si ea, ca si mine, este o potarniche... Fugim amandoi... Noi romanii vrem sa fugim... Si cand fugim, fugim ca potarnichile, spre deruta pradatorilor... Acum insa stiu... Nu ne putem ascunde de ceea ce suntem si nici sa stergem amintirile cu buretele... Amintirile astea... Se lipesc de noi ca si guma de mestecat de talpa pantofului in timpul verii...

In orice colt de lume am fi ne vom aminti de primul sarut, de prima iubire, de prima femeie, de prima betie, de prima tigara, de primul acord pe chitara, de prima si de ultima zi de scoala... Nu avem cum sa fugim de ele... La vremea cand am invatat sa zburam suntem deja niste potarnichi ghiftuite cu amintiri inghesuite doldora pe hard disck0ul intern si pe care nu le putem filma din nou intr-o alta regie iar de "DELETE" nici ca poate fi vorba...

Sunt si eu una dintre potarnichile ce au zburat din Romania... Suntem atat de multi peste tot... Si atat de multi inca isi vor mai lua zborul.. Probabil ca LMN are dreptate... Ultimul va stinge lumina. Eu as mai adauga doar atat: dupa stingerea luminii ultimul va preda cheia regelui Cioaba... Si de fapt asta este lucrul care ma irita cel mai tare...