IARNA PE ULITA...

Nu am iesit din casa de cand a inceput ninsoarea. Si, dintr-un motiv ciudat zapada imi facea cu ochiul. Imi aminteam de copilarie, de bulgarii si oamenii de zapada, de primele dare ruginii lasate de sania care a stat in beci un an...

Nu stiu de ce, acum, la maturitate, totul este o tragedie: sosele blocate, viscol, nervi intinsi, guvernul e de vina... Daca nu ma inseala memoria scene de genul acesta am vazut peste tot in lume... Si in Statele Unite, si in Europa... Cu natura nu prea te poti pune... Si noi suntem cam slab pregatiti ca sa ii facem fata... Toti.

Astazi in schimb am decis ca, daca tot e sa fac un drum prin zapada de afara sa ma si bucur, asa, ca acum treizeci de ani... Bineinteles ca fizicul meu, dotat cu forte de inertie si centrifuga mai mare, nu este la fel de sprintar ca atunci... Dar m-am bucurat de zapada ca un copil mic...

La inceput am mers mai domol ca sa ma obisnuiesc cu echilibrul instabil... Apoi, cand am inceput sa capat din ce in ce mai multa incredere... Pana am reusit sa obtin o viteza de deplasare cat de cat normala. Am trecut repede de la uimirea provocata de grosimea stratului de zapada, la dezamagire... Nu puteam face bulgari... Deci ciu-ciu bataie, asa cum planuiam eu, in parcul Tineretului...

Mergand pe strada la un moment dat mi s-a parut mie ca bocancii si blugii nu aveau destula zapada pe ei... Asa ca am inceput sa caut zapada cea mai neatinsa de langa bordura ca sa ma joc cu ea... Ceva in genul scenei din "Singing In The Rain", dar fara umbrela si ploaie...

La intoarcere, ne cam luase frigul... Normal, dupa o ora si ceva.... Si ne-am duuuus... Si ne-am intoooors... Si cam atat.